Legea 247/2005 privind reforma în domeniul proprietății a fost amendată de Curtea Constituțională, care a constat că unele prevederi ale actului normativ generează discriminări între persoanele îndreptățite la restituirea în natură a bunurilor ce fac obiectul notificărilor adresate autorităților.
Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția civilă și de proprietate intelectuală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.I pct.60 din titlul I al Legii 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, excepție ridicată, din oficiu, de instanță.
În motivarea excepției de neconstituționalitate, Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția civilă și de proprietate intelectuală a arătat că legea specială de reparație (Legea 10/2001), edictată exclusiv în beneficiul persoanelor deposedate abuziv de stat, a stabilit regula restituirii în natură a imobilelor către foștii proprietari, excepțiile privind restituirea prin echivalent fiind limitativ prevăzute și de strictă interpretare. De asemenea, legea are aplicabilitate limitată în timp, legiuitorul instituind un termen de decădere în interiorul căruia persoanele îndreptățite au putut formula cereri de restituire, termen care a expirat la data de 14 februarie 2002.
Caracteristica raporturilor juridice reglementate, create între titularii notificărilor și persoanele juridice deținătoare ale imobilelor ce fac obiectul legii, este aceea că, odată înregistrată notificarea în condițiile legii, pe de o parte, pentru fostul proprietar se naște dreptul de a redobândi în natură imobilul, exceptând desigur situațiile limitativ enumerate de lege în care o asemenea măsură nu este posibilă, iar, pe de altă parte, pentru unitatea deținătoare se naște obligația de a emite decizia/ dispoziția de restituire în termen de 60 de zile.
Curtea Constituțională (CC) a admis, în 8 iulie, excepția de neconstituționalitate privind dispozițiile art.l pct.60 din titlul I al Legii 247/2005, care modifică prevederile art.27 alin.(1) din Legea 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989.
Textul amendat are următorul conținut: „Pentru imobilele evidențiate în patrimoniul unor societăți comerciale privatizate, altele decât cele prevăzute la art.21 alin.(1) și (2), persoanele îndreptățite au dreptul la despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, corespunzătoare valorii de piață a imobilelor solicitate”.
În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în art.15 alin.(2) referitoare la principiul neretroactivității legii și art.16 care consacră egalitatea în drepturi a cetățenilor.
Curtea a constat că dispozițiile Legii 10/2001 au instituit o procedură administrativă sui-generis, având ca obiect restituirea în natură a imobilelor preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu valabil, de către stat sau de către alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, indiferent de destinația lor, deținute la data intrării în vigoare a legii de persoanele juridice prevăzute la art.21 alin.(1). Regula instituită de lege în această materie o reprezintă restituirea în natură a imobilelor, excepția fiind despăgubirea prin echivalent în cazurile expres prevăzute de lege.
Declanșarea procedurii are loc pe calea unei notificări adresate de către persoana îndreptățită persoanei juridice deținătoare, iar dacă aceasta din urmă nu este cunoscută primăriei în a cărei rază teritorială se află imobilul sau instituției care a efectuat privatizarea, respectiv Autoritatea pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului (APAPS), ministerul de resort sau autoritatea administrației publice locale, în cazul în care imobilul se află în patrimoniul unei societăți comerciale privatizate cu respectarea dispozițiilor legale.
Pentru evitarea perpetuării stării de incertitudine în ceea ce privește situația juridică a unor asemenea imobile, art.22 din Legea 10/2001 a instituit un termen de 6 luni de la data intrării sale în vigoare, în interiorul căruia trebuie trimisă notificarea, termen prelungit în două rânduri cu câte 3 luni și care a expirat la un an după intrarea în vigoare a legii, respectiv la data de 14 februarie 2002. Sancțiunea nerespectării sale constă în pierderea dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea a constatat că înainte de modificarea operată prin dispozițiile art.I pct.60 din titlul I al Legii 247/2005 Legea 10/2001 reglementa în art.27 alin.(1) următoarele: „Pentru imobilele preluate cu titlu valabil, evidențiate în patrimoniul unei societăți comerciale privatizate cu respectarea dispozițiilor legale, persoana îndreptățită are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent, constând în bunuri ori servicii, acțiuni la societăți comerciale tranzacționate pe piața de capital sau titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare, corespunzătoare valorii imobilelor solicitate”.
În urma modificării Legii 10/2001, art.27 alin.(1) a devenit art.29 alin.(1), cu un conținut diferit sub aspectul modului de restituire a bunurilor imobile preluate în mod abuziv în perioada 1945-1989 și care fac parte din patrimoniul unor societăți comerciale privatizate. Dacă în art.27 se făcea distincție între imobilele preluate cu titlu și cele preluate fără titlu, în sensul că acestea din urmă se puteau restitui în natură, cu procedura prevăzută de lege, dispozițiile art.29 prevăd că persoanele îndreptățite beneficiază exclusiv de dreptul la despăgubiri, în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a acestora.
Referitor la modalitatea prin care se realizează repararea prejudiciului suferit de titularii dreptului de proprietate deposedați în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 – restituirea imobilelor în natură sau plata unor despăgubiri prin echivalent -, Curtea a statuat în jurisprudența sa constantă că legiuitorul este liber să opteze atât în privința sferei bunurilor pentru care stabilește măsurile reparatorii, cât și a întinderii și a modalității de acordare a acestora, în funcție de situația concretă a respectivelor bunuri, fără ca prin aceasta să se instituie un tratament juridic diferit pentru categoriile de cetățeni aflate în situații identice.
În continuare, Curtea a constatat că prin Legea 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente nu s-au adus modificări dispozițiilor art.22 din Legea 10/2001, deci nu s-a instituit un nou termen de depunere al notificărilor de către persoanele îndreptățite.
În acest sens, este indubitabil că depunerea notificărilor s-a realizat sub imperiul Legii 10/2001, în termenul acolo prevăzut. Întrucât acest termen nu era în derulare la momentul intrării în vigoare a Legii 247/2005, fiind expirat, la data de 14 februarie 2002, se poate spune că, odată înfăptuită, situația juridică respectivă s-a și finalizat. Prin urmare, toate persoanele care au depus cereri în termenul legal se află într-o situație juridică identică, și anume au dobândit vocația la măsuri reparatorii, cu precizarea că în cazul bunurilor preluate fără titlu valabil persoanele îndreptățite vor beneficia de restituirea în natură a respectivelor bunuri.
Astfel, Curtea reține că analiza pe care o impune controlul de constituționalitate trebuie, în mod necesar, să înceapă prin a califica situația juridică reglementată prin norma de lege criticată. Ori de câte ori o lege nouă modifică starea legală anterioară cu privire la anumite raporturi, toate efectele susceptibile a se produce din raportul anterior, dacă s-au realizat înainte de intrarea în vigoare a legii noi, nu mai pot fi modificate ca urmare a adoptăriinoii reglementări, care trebuie să respecte suveranitatea legii anterioare.
Legea nouă însă este aplicabilă de îndată tuturor situațiilor ce se vor constitui, se vor modifica sau se vor stinge după intrarea ei în vigoare, precum și tuturor efectelor produse de situațiile juridice formate după abrogarea legii vechi.
Or, Curtea a mai constat că legea nouă operează o modificare sub aspectul măsurilor reparatorii în ceea ce privește imobilele preluate de stat fără titlu valabil, dar nu instituie și un nou termen pentru depunerea notificărilor, unica ipoteză în care ar fi fost susceptibilă de a se aplica pentru viitor situațiilor ce se vor constitui, se vor modifica sau se vor stinge după intrarea ei în vigoare. Prin urmare, legea nouă are ca unic domeniu temporal de acțiune faza inițială de constituire a situației juridice, modificând în mod esențial regimul juridic creat prin depunerea notificărilor în termenul legal, cu încălcarea principiului tempus regit actum și a dispozițiilor constituționale cuprinse în art.15 alin.(2) privind neretroactivitatea.
Mai mult, noua reglementare tinde să genereze discriminări între persoanele îndreptățite la restituirea în natură a bunurilor ce fac obiectul notificărilor, care, după intrarea în vigoare a modificărilor, vor beneficia doar de despăgubiri prin echivalent. Or, simpla împrejurare de fapt – soluționarea cu întârziere a notificărilor de societățile comerciale integral privatizate – nu poate fi calificată drept un criteriu obiectiv și rezonabil de diferențiere, astfel încât nu poate justifica pe plan legislativ tratamentul discriminatoriu aplicabil persoanelor îndreptățite la restituirea în natură, aflate, așa cum s-a arătat în prealabil, în situații identice.
În concluzie, Curtea a constatat că dispozițiile art.I pct.60 din titlul I al Legii 247/2005 contravin principiilor constituționale referitoare la neretroactivitatea legii și egalitatea în drepturi a cetățenilor, consacrate în art.15 alin.(2) și în art.16 alin.(1) din legea fundamentală, potrivit Deciziei 830, publicată pe site-ul CC.
