Plenul Senatului a adoptat, marți, în unanimitate, un proiect de lege privind instituirea unor măsuri speciale pentru protecția obiectivelor militare care fac parte din Sistemul de apărare împotriva rachetelor balistice.
Potrivit raportului Comisiei pentru apărare, proiectul de lege are ca obiectiv adoptarea unor măsuri în scopul instituirii unei zone cu regim de protecție specială în jurul obiectivelor militare în care vor fi instalate elemente ale sistemului de apărare antirachetă, potrivit prevederilor Acordului dintre România și SUA privind amplasarea sistemului de apărare împotriva rachetelor balistice al SUA, semnat la Washington la 13 septembrie 2011, care a fost ratificat de România prin Legea nr. 290/2011.
Legea interzice, pe durata existenței obiectivelor speciale în zonele cu regim de protecție, amplasarea de turbine eoliene pe o rază de până la 4.000 de metri de la punctul de referință, precum și amplasarea, pe o rază de până la 35.000 metri de la punctul de referință, de construcții care depășesc regimul de înălțime.
Unitățile administrativ-teritoriale pe teritoriul cărora se aplică aceste restricții, precum și parametrii exacți ai regimului maxim de înălțime permis pentru construcții în fiecare unitate sunt stabilite prin ordin comun al ministrului Apărării Naționale, ministrului Dezvoltării Regionale și celui al Administrației Publice.
Se interzice, de asemenea, utilizarea dispozitivelor acționate electric destinate inițierii materialelor explozive sau instalarea emițătoarelor radio pe o rază pe o rază de până la 1.200 metri de la punctul de referință, precum și operarea emițătoarelor radio care produc un câmp radioelectric cu o intensitate mai mare de 3V/m în punctul de referință. La fel, sunt interzise și activitățile de vânătoare pe o rază de până la 4.000 de metri.
Legea mai stipulează că persoanele afectate de instituirea zonei cu regim de protecție specială vor fi despăgubite în mod just și prealabil pentru prejudiciile cauzate. În această situație, plata despăgubirilor se asigură de la bugetul de stat prin bugetele instituțiilor publice implicate sau de la bugetul local, după caz.
Proiectul de lege a fost adoptat tacit de Camera Deputaților, fiind dezbătut luni de Senat în calitate de Cameră decizională.
Elemente ale scutului antirachetă vor fi amplasate în localitatea Deveselu din județul Olt.