Instituțiile care dețin în arhivele proprii documente referitoare la ofițeri, informatori și colaboratori ai fostei Securități ar putea fi obligate să le desecretizeze și să le predea către CNSAS, potrivit unui proiect de lege depus de deputatul PNL Dan Cristian Popescu, scrie Mediafax.”În termen de 60 de zile de la publicarea prezentei legi în Monitorul Oficial al României, instituțiile care dețin în arhivele proprii documente referitoare la personalul (ofițeri, informatori și colaboratori) care a făcut parte din fosta Securitatea coministă din România vor proceda la desecretizarea acestora și predarea lor, conform legislației în vigoare, către CNSAS”, potrivit proiectului de lege privind deconspirarea activității întregului personal al Securității (ofițeri, colaboratori, informatori) ca aparat ideologic al regimului comunist în România în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989), depus de deputatul PNL Dan Cristian Popescu.