Legăturile Sfântului Vasile cel Mare cu țara noastră le-a scos în evidență, în deschiderea primei sesiuni a Congresului Internațional de Teologie, desfășurat în această săptămână, la Academia Română, acad. prof. dr. Emilian Popescu. Acesta a vorbit despre corespondența avută de Sfântul Părinte cu Sfântul Bretanion, episcopul Tomisului, și cu guvernatorul militar al provinciei Sciția Minor, Iulius Soranus – rudă a Sfântului Vasile. S-au păstrat trei scrisori – 155, 164, 165. „Biserica Tomisului s-a învrednicit, ca în a doua jumătate a secolului al IV-lea, când avea în frunte pe Sfântul Bretanion, sărbătorit la noi în 25 ianuarie, să intre în legătură cu cel mai mare părinte al răsăritului creștin. Cei doi ierarhi, cetățeni ai aceleiași provincii, Capadocia, s-au stimat reciproc și iubit în dragostea Mântuitorului Hristos și au colaborat în apărarea Ortodoxiei și lărgirea misiunii creștine la populațiile păgâne”. Corespondența dintre cei doi scoate la iveală interesul misionar al Capadociei pentru zona dunăreană, unde numeroși creștini capadocieni, printre care și clerici, fuseseră aduși aici ca prizonieri la mijlocul secolului al III-lea de către goți. „Drept urmare, provincia Sciția a devenit un centru comun de pregătire misionară îndreptat cu precădere spre lumea gotică nord-dunăreană. În acest context s-a întărit colaborarea între cei doi ierarhi”, a mai spus prof. Emilian Popescu.
„Importanța și semnificația unui latinism neglijat din corespondența Sfântului Vasile cel Mare”
Al doilea vorbitor, prof. dr. Tudor Teoteoi, a vorbit despre „Importanța și semnificația unui latinism neglijat (desertores) din corespondența Sfântului Vasile cel Mare”: „În perioada zisă a mileniului întunecat, românii nu trebuie căutați numai acolo unde e vorba de vlahi, adică numai unde întâlnim termenul de vlah; altfel acesta nu apare decât după veacul al X-lea. E o perioadă întreagă în care nu îl întâlnim, și atunci trebuie să găsim alți termeni. În surse, noi trebuie să găsim acele situații în care este vorba de romanitatea orientală. O a doua concluzie este că românii, romanitatea, acești fugari refugiați, spioni, chiar și alte situații, apar însă ca o populație încadrată în Imperiu, în legătură cu Imperiul și de confesiune creștină. Scrisoarea numărul 268 a Sfântului Vasile cel Mare merită adăugată izvoarelor istoriei românești alături de scrisorile numărul 164 și 165. Ea ne arată că spațiul acesta pontic, în perioada respectivă, era o zonă de circulație mare a valorilor”.
Expoziție de manuscrise și carte, închinată Sfântului Vasile cel Mare, la Academie
La deschiderea oficială a „Expoziției de Manuscrise și Carte românească veche” închinată Sfântului Vasile cel Mare, de la Academia Română, pr. conf. dr. Ionuț Moldoveanu, cel care s-a îngrijit de expoziție, a arătat că inițiativa acestei expoziții a aparținut PF Părinte Patriarh Daniel, care „având o colaborare excepțională cu Academia Română, reprezentată prin domnul președinte, Ionel Haiduc, s-a hotărât, iată, expunerea unor manuscrise și cărți rare românești sau nu numai românești, de sorginte străină, greacă sau slavonă, din care să rezulte faptul că opera Sfântului Vasile cel Mare a avut o circulație extrem de largă în spațiul românesc, în greacă, slavonă și română. Acesta este și un alt mod de a contura un profil al marelui capadocian. Așadar, am reușit, în colaborare cu doamna Gabriela Dumitrescu, șefa Serviciului de manuscrise și carte rară a Bibliotecii Academiei Române, să aducem în fața dvs cele mai reprezentative pagini ale manuscriselor sau cărților vechi din spațiul românesc, conținând evident teste ale operei Sfântului Vasile cel Mare cu începere din chiar secolul al XV-lea, deși în spațiul românesc au circulat încă din secolul al XIV -lea manuscrise în limba greacă, aduse chiar de la Mănăstirea Studion din Constantinopol”.
Printre cele expuse sunt cel puțin două piese extrem de însemnate, ca valoare artistică, în primul rând. Este vorba de un Liturghier al unui grămătic, Radu, din vremea lui Matei Basarab, și tot din aceiași vreme, un slujebnic al Mitropolitului Ștefan al Ungro-vlahiei din prima sa păstorie (1648-1653), amândouă împodobite cu motive florale, viniete în peniță, cu foaie de aur. Menționăm că sunt expuse chiar și cele trei volume din Studia Baziliana, dar și cele două volume ale noii serii din Colecția Părinți și Scriitori Bisericești, apărute la Editura BASILICA a Patriarhiei Române. Expoziția este deschisă până astăzi.
(diac. George ANICULOAIE, Ciprian BÂRA, sursa: www.ziarullumina.ro)
