Legătura mitropolitului Antonie Plămădeală cu Mănăstirea Slatina (I)

Veche ctitorie voievodală și gropniță domnească, Mănăstirea Slatina din apropierea Fălticenilor este una dintre perlele alese ale Bucovinei. De viața ei de-a lungul veacurilor și-au legat existența mulți fii vrednici ai neamului românesc. Iată câteva nume de referință: vrednicul de pomenire mitropolit al Moldovei, Veniamin Costachi, ierarhii Sofronie Miclescu, Calinic Miclescu, Partenie Ciopron, Adrian Hrițcu, cunoscutul duhovnic arhimandrit Cleopa Ilie, arhimandritul Dionisie Udișteanu, protosinghelul Petroniu Tănase, fost egumen al Schitului Românesc Prodromu de la Muntele Athos, arhimandritul Arsenie Papacioc, ieroschimonahul Paisie Olaru, ieroschimonahul Daniil Sandu Tudor, precum și mulți oameni de cultură, scriitori, politicieni.
Legătura cu Slatina
Una dintre personalitățile de marcă care și-au legat sufletul de Mănăstirea Slatina a fost ierodiaconul și apoi ieromonahul Antonie Plămădeală. Venirea sa la vechea ctitorie a lui Alexandru Lăpușneanu trebuie pusă pe seama clipelor grele prin care trecea tânărul monah. Erau ani tulburi pentru el. Autoritățile polițienești căutau să-l aresteze după o condamnare în lipsă. Cum a ajuns din inima Transilvaniei, de la Mănăstirea Prislop, în inima altei provincii istorice, Moldova, acest pribeag monah? Să lăsăm amintirile vlădicii Antonie să ne lămurească: „La Slatina am ajuns cu recomandarea părintelui Arsenie Papacioc, în anul 1950, unde se afla pe atunci stareț părintele Ilie Cleopa. Când am ajuns, el nu era acasă. L-am așteptat până când a venit. Când a venit, – cred că vorbise cu părintele Arsenie Papacioc despre situația mea – părintele Cleopa m-a luat cu el să stăm de vorbă, într-o poieniță în spatele mănăstirii.
Nu aveam ce să ascund. Am spus adevărul, că sunt condamnat, că sunt urmărit, dar că sperăm toți că vremurile se vor schimba, se vor îmbunătăți. Așa încât am rămas la Slatina, înscriindu-mă în rândul fraților din obște. Între timp, părintele Cleopa a făcut ca obștea de acolo să crească, încât ajunsese la 100 de viețuitori. Obștea era alcătuită, mai cu seamă, din călugări tineri. De altfel, au venit acolo mult mai mulți tineri, deoarece era foarte bine organizat totul, dar nu toți au putut rezista și respecta rânduiala monahală, așa că unii plecau și alții veneau. Au rămas până la urmă 100 de călugări, dintre cei ce își descoperiseră vocația.
M-a primit, i-am spus că am o condamnare în lipsă. Părintele Cleopa mi-a spus: eu te primesc, mai departe nimeni nu știe nimic. Am stat acolo până m-au prins și m-au închis. Starețul meu de la Slatina, Cleopa, ne povestea adesea, în plimbările de pe munte, cum a fost el primit în mănăstire de către starețul Ioanichie de la Mănăstirea Sihăstria. Desigur că mai aveam și alte teme pe care le dezbăteam împreună. După părintele Cleopa a urmat stareț părintele Emilian Olaru. Eram atunci aproape 100 de viețuitori, ieromonahi și frați, era o viață de obște frumoasă, iar trăirea duhovnicească era deosebită. Se săvârșeau zilnic Sfânta Liturghie, cele șapte laude, iar după aceea toți aveam ascultările noastre date de părintele stareț. Slujbele Bisericii sunt îndeobște considerate tradiție vie în Ortodoxie. În viața monahală ele sunt chiar ceva mai mult. Îmi vin acum în minte numele a câtorva părinți care au fost în acea perioadă în mănăstire, cum ar fi: părintele Petroniu, care acum este stareț la Mănăstirea Prodromu din Sfântul Munte Athos, părintele Iuvenalie, părintele Paisie Olaru, părintele Arsenie, părintele Chiril, părintele Paisie, actualul duhovnic de la Slatina, fratele Nicolae, acum Protos. Nichifor de la Mănăstirea Neamț și mulți alții. Îmi aduc aminte că era acolo un monah, care timp de trei ani n-a avut pat în chilie, dormind pe un scaun. Tot aici, la Slatina, am avut șansa să discut cu Călinescu, care venea cu o seamă de scriitori, printre care Dinu Pilat, Teodor Vârgolici și mulți alții. După aceea am avut o întâlnire cu George Călinescu mai lungă, mai pe-ndelete, cum se spune.
Într-o zi am fost trimis la Iași, la Mitropolie, cu un raport, prin care părintele Cleopa cerea primirea în Mănăstirea Slatina și repartizarea la Schitul Rarău a monahului Daniil (Sandu Tudor). A fost o poveste lungă, dar până la urmă am reușit. Noi, cei de la Slatina, îl cunoșteam mai bine.
Slatina a fost cu adevărat leagănul începutului său în viața monahală
Din evocările sale, putem constata că Slatina a fost cu adevărat leagănul începutului său în viața monahală. Dragostea nețărmurită pentru această vatră monahală din ținutul Fălticenilor a păstrat-o în taina sufletului său. Apropiindu-se de călătoria pământească a dorit să revadă și să se scalde în lumina duhovnicească a iubitei sale mănăstiri. Înainte de a se înfățișa în fața Veșnicului Arhiereu, mitropolitul Antonie, deși se afla într-o stânjenitoare suferință fizică, a dorit să vadă pentru ultima dată locurile care i-au hrănit sufletul în tinerețe. A fost adus să revadă Slatina, Râșca, Sihăstria, Neamțul. A fost gestul prin care a adus un ultim omagiu oamenilor și locurilor care au contribuit la formarea duhovnicească a viitorului arhiereu, din vremea când și-a legat existența de aceste locuri, la începutul drumului pe treptele slujirii Bisericii lui Hristos.
(Arhim. Timotei Aioanei, Ziarul Lumina)