În Parcul Șipote

Legătura dintre Cetate și statuia lui Ștefan cel Mare a fost refăcută, la fel ca și accesul dinspre Mirăuți

Accesul spre Cetate dinspre zona Mirăuți a fost refăcut

Lucrările de modernizare a Parcului Șipote, demarate cu aleea principală și continuate cu scările, au fost extinse la alte două căi de acces.
Astfel, a fost refăcută complet, cu pavele, aleea de acces dintre Cetatea de Scaun și statuia lui Ștefan cel Mare, pe marginea sa fiind amplasate bănci și coșuri de gunoi.
O altă lucrare binevenită este cea de refacere a accesului spre Cetate dinspre zona Mirăuți, unde doar o parte din scări au fost refăcute anterior, puțin mai jos de Muzeul Satului, restul fiind ca atunci când s-a făcut parcul.
”Acest parc, care ani la rând a fost evitat de oameni din cauza stării precare, se transformă radical. Aleile au fost complet refăcute, a fost instalat iluminat public modern, au apărut camere de supraveghere și coșuri de gunoi, Poliția Locală patrulează frecvent, au fost montate bănci noi, mai multe și mai confortabile. Transformăm Parcul Șipote într-un simbol al orașului nostru!”, spun reprezentanții Primăriei Suceava.
În continuare se lucrează în zonă – aleea de pe strada Cetății va fi finalizată pe 26 iunie, iar scările și aleea care duc la Cetate vor fi gata până la sfârșitul lunii viitoare (în funcție de vreme).
Ulterior, se va trece la punerea în practică a unui proiect european amplu, prin care vor fi modernizate noi alei, zona de joacă pentru copii, va fi făcut accesul pentru persoane cu dizabilități și cărucioare, dar și alte facilități.

Accesul spre Cetate dinspre zona Mirăuți a fost refăcut
Accesul spre Cetate dinspre zona Mirăuți a fost refăcut
Accesul spre Cetate dinspre zona Mirăuți a fost refăcut
Accesul spre Cetate dinspre zona Mirăuți a fost refăcut
Accesul spre Cetate dinspre zona Mirăuți a fost refăcut
Accesul spre Cetate dinspre zona Mirăuți a fost refăcut
Accesul spre Cetate dinspre zona Mirăuți a fost refăcut
Accesul spre Cetate dinspre zona Mirăuți a fost refăcut

Recomandări

Acces restricționat pe scările către statuia lui Ștefan cel Mare de lângă Cetatea Sucevei, până la sfârșitul acestei luni