„Legământul noilor cercetașe”
„În curtea bisericii Mirăuților a avut loc depunerea solemnă a Legământului noilor cercetașe din cohorta «Maria Doamna». Serviciul divin a fost oficiat de S.S. părintele Bărbulescu și de părintele T. Coclici. După o inimoasă predică a părintelui Bărbulescu, urmează rostirea legii cercetășești de către d-na inspector Marmeliuc, iar apoi, cu o însuflețire de nedescris, atât micile cât și marile cercetașe, au depus legământul. În cuvintele alese, d-na inspector a vorbit despre importanța acestui act solemn, iar d-l prefect Cojocariu a scos în relief rolul mare ce-l joacă cercetășia în educația tineretului. Serbarea s-a încheiat cu imnul cercetașelor, într’o atmosferă de înălțare sufletească. Se cuvine toată lauda și atât”.
„Glasul Bucovinei”, Anul XVIII, nr. 4588, Iunie 1935.
„Lîna de lemn”
„Un produs nou? Nu. Se fabrică de ani de zile. Oamenii din partea locului îi spun «lînă de lemn». Este o asociație între finețea lînei adevărate și fîșiile lungi și subțiri desprinse în goana cuțitelor din lemnul de rășinoase. Și această «lînă de lemn» se fabrică numai la Pojorîta. De aici autocamioanele și vagoanele de cale ferată o transportă în întreaga țară. Un fapt nou. Talajul se fabrica pînă nu de mult din lemn rotund, pe care ferăstraiele mecanice îl dimensionau la mărimile cerute de mașini. Ori acum, fîșiile de talaj, care se deapănă în rotocoale lungi ca șpanul de strung, sînt scoase din lemnul pentru foc”.
„Zori Noi”, Anul XIX, nr. 5449, Suceava, Sîmbătă 19 iunie 1965.