„Să nu vă lipsiți unul de altul, decât cu bună învoială pentru un timp, ca să vă îndeletniciți cu postul și cu rugăciunea, și iarăși să fiți împreună, ca să nu vă ispitească satana, din pricina neînfrânării voastre.” (I Corinteni 7, 5)
Capitolul șapte al primei Epistole către Corinteni tratează subiectul căsătoriei, necăsătoriei și văduviei, Sfântul Pavel încercând să amelioreze problema desfrâului din Corint. Ca și provincie romană, Corintul era un oraș înfloritor în care excela cultul zeiței Afrodita, corintenii practicând nestingherit desfrânarea. Vrând să remedieze această problemă, Sfântul Pavel le vorbește despre cele două căi ce duc spre mântuire: căsătoria și monahismul. „Fiecare, în chemarea în care a fost chemat, în aceasta să rămână” (I Cor. 7, 20).
Practicarea rugăciunii și a postului în viața de căsnicie se dovedește a fi esențială, deoarece omul nu trebuie să uite de Dumnezeu odată ce a devenit un singur trup cu persoana de lângă el. Căci spune Sfântul Ioan Gură de Aur, spre a întări acestea: „Deci se poate ca cineva să fie și însurat cu femeie, și în același timp să fie cu băgare de seamă și la rugăciune; însă asemenea rugăciune să devină mai exactă prin înfrânare.”
Iată cerința necesară pentru practicarea adevăratei rugăciuni! Abținerea de la păcat curățește sufletul de patimi și îl pregătește pentru starea necesară de rugăciune, pentru bucuria binecuvântată a nepătimirii (Apatheia), ce este posibilă chiar și în cadrul căsătoriei. Astfel, căsătoria poate fi privită ca un legământ al fidelității și jertfei de sine, asemănător cu cel încheiat de Dumnezeu cu poporul Său Israel și pecetluit de Fiul Său prin Biserică. Sfatul de a opri datoria conjugală doar pentru un timp de îndeletnicire cu rugăciune și post conține un subînțeles mistic. Și anume acela de a se încerca transformarea pasiunii în nepătimire, a eroticului în eros (iubirea care unește cu Dumnezeu).
Fiind cunoscut faptul că oprirea datoriei de către un soț sau altul poate duce la certuri în căsnicie și poate fi motivul săvârșirii păcatului de adulter sau preacurvie, Sfântul Pavel îi mai îndeamnă: „Și iarăși să fiți împreună, ca să nu vă ispitească satana din pricina neînfrânării voastre.” Căutând semnificația profundă a celor spuse de Sfântul Pavel, părintele John Breck concluzionează: „Scopul final al relației conjugale nu este nici procrearea și nici împlinirea personală, ci lucrarea reciprocă a soților la mântuirea lor.”
(Aurelia-Gabriela POPESCU)
