Lefurile sucevenilor au crescut, în medie, cu 156 de lei



Pe parcursul anului 2007, lefurile angajaților din județul Suceava au crescut, în medie, cu 156 de lei.
Conform unei analize întocmite de Direcția Județeană de Statistică Suceava, salariul mediu net în Suceava a crescut lună de lună, fără a fi vorba însă de creșteri semnificative.
De la 691 de lei în ianuarie 2007, în februarie salariul a ajuns la 733 de lei, pentru ca în martie și aprilie cuantumul să fie același, 770 de lei.
Pragul de 800 de lei a fost depășit abia în octombrie, când leafa medie din județ a fost de 810 lei. În luna decembrie a anului trecut sucevenii au ajuns la un salariu mediu net de 847 de lei.
Conform statisticilor, anul trecut, cel mai bine au câștigat angajații care lucrează în sectorul agricultură, vânătoare și servicii anexe, cu un câștig mediu net ce depășește 1.033 de lei, în timp ce la polul opus sunt angajații din industrie și construcții, cu o leafă medie netă de 643 de lei.
În privința salariului mediu brut de anul trecut, saltul este ușor mai mare. Dacă în ianuarie câștigul mediu brut din județ era de 907 lei, în decembrie s-a ajuns la o leafă medie brută de 1136 de lei.
În luna decembrie a anului trecut, în județul Suceava figurau 105.100 de angajați, în timp ce numărul pensionarilor era de aproape 140.000.