LECTURI NERECOMANDABILE: IUDAISM ȘI ROMÂNISM SUB PRESIUNE (XXXVII)

Povestea unei inimi de erou sau cum să torni nițel la Toarșu’ Prim’ în chestiunea bisericii și a biet-creștinului
Povestea zice așa: cică un venerabil președinte pe viață și culturnic localist din Țărișoara Fagilor, poet și ziarist de nădejde din alte vremi, era cam certat cu legile firii. Al cui președinte pe viață era individul?… Ah, păi…a toate societățile culturnice aparatcikiote aducătoare de bani și de onoruri de la bugetul mic, după remunerație, să trăiți. Pe bătrânul bard îl dureau toate cele. Bunicuțul, posedând o mână lungă de fier cu human-graffiti ce ajungea în zilele noastre până la creierul opoziției și al partidelor de guvernământ, iar în trecut direct la ideologii șefi ai partidului unic, avea nu numai boli ascunse ci și fobii declarate: nu-l înghițea pe Dumnezeu, par egzamplu. Acu’, n’ar fi fost primul și nici ultimul din tabăra ruminatorilor de vocație, gânditori de profesie, adepți ai revrăjirii secerii și ciocanului și ai cultului Tovarășului Cârmaci Ceaușescu, rivalul lui Dumnezeu. Însă pe dumnealui scribnicul îl durea și capra vecinului, adică faptul că alții au nevoie de niște sfinți, de Tatăl Nostru, de mersul la Liturghie și de rugăciunea în Biserica Ortodoxă, duminica. Zelos de felul lui și fanatic ateu, vajnicul activist culturnic din anii optzeci (iară nu venerabilul de astăzi, din care n-a mai rămas decât human-graffiti-ul cu sirenă și folia de Piracetam) s-a gândit să pună șaua pe bibliotecarii din Țara Fagilor. Zi și noapte, mintea îi țesea întruna programe de dezvoltare multilaterală a Omului Nou, iar chestia aplicării lor îl durea, tare îl mai durea. În consecință, îndurerat, omul nostru s-a dus să toarne nițel la Primul Secretar (obicei bun de care nu s-a lepădat niciodată, ca să nu-l lepede nici pe el alții din partid): „ Săru’mâna, toar’șe Prim-Secretar, se plecă el cu fruntea până la șireturile ierarhului ateu, pupându-i papucii: am o idee genială de partid. În orașul și în județul Suceava, toate bibliotecile sunt închise duminica. Bibliotecarii suceveni sunt, de aceea, niște răi români. Ei sunt niște leneși care duc de râpă cultura și înflorirea Patriei noastre cea din lumina Documentelor Congresului. În lipsa bibliotecilor, care sunt închise duminica, cetățenii patriei noastre dragi se duc la biserică, Toarășe Prim. Mai șmecheri decât oricine pe lumea asta, luând și de pe viu și de pe mort, popii țin biserica deschisă duminica, atrăgând pe oamenii cinstiți cu dogma credinței și a minciunii religioase. Tz, tz, tz…Ei duc de râpă truda Partidului. Pentru ca aceste samavolnicii să nu se mai repete, propun să decretați stare de mobilizare generală a bibliotecarilor din județ. Să fie obligați să vină la serviciu și duminica, dumnealor burghezii de bibliotecari, să lase lenea și relele obiceiuri capitaliste, și să-și îndeplinească sarcina de a absorbi cetățenii din biserici, băgându-i duminica între rafturi și între coperțile cărților, la citit!, la conspectat!, la învățat mierea cuvintelor Tovarășului Ceaușescu, pentru construirea societății socialiste multilateral dezvoltate încă din acest cincinal, dar cu un an înainte de termen! (Agită pumnișorul în aer, războinic, se înroșește la față, plin de elan revoluționar!) Să transformăm biblioteca într-un aspirator de creștini-ortodocși, Toarășe! Și să raportăm și la București, la Toarășu’ și la Toarășa, că nasc și la Bucovina genii (și arată cu degetul spre propriul piept năvalnic, în care bătea o inimă de erou), genii născute din înțelepciunea și lumina Partidului, și asta fără Dumnezeu și ereziile lu’ dânsu’ Dumnezeu ăla, cine s-o fi crezând el și care prostește poporul cu înșelăciuni”…
Toarășu’ Prim, cult de tot fiind, și bine sfătuit de slugaciul bard ideolog și turnător, își frecă voios bărbia și se gândi ce bine îi șade lui așa, receptiv la nou și la progres, încurajând inițiativa de partid și de stat, diversificând cultura și sprijinind-o. A doua zi, făcu ședință cu mai marii bibliotecilor -niște mai mici speriați care îl priveau prin ochii ieșiți din orbite și cu nitroglicerina sub limbă. „Gata cu huzureala!”, urlă la ei Primu’! „Să se termine cu sabotajul acesta al minții de revoluționar! Popii le fură conștiințele bravilor cetățeni multilateral educați, iar voi închideți bibliotecile duminica, ca să aibă lumea inc de mers la Biserică? Hmmm. Decretăm: de mâine, pe teritoriul județului nostru, toate bibliotecile vor fi deschise și duminica, cu program obișnuit. Să nu mai văd nici un localnic că se duce la biserică în loc să vină la bibliotecă! Să puneți la dispoziție cititorilor documentele de Partid, lucrările Congresului, cuvântările Toarășului, ca să se umple ei de înțelepciunea iubitului nostru Cârmaci care ne conduce către Iepoca de Aur. Jos Dumnezeu! Trăiască scumpul și iubitul nostru conducător, tovarășul Nicolae Ceaușescu!” Vaaaai, ce emulație a urmat…
Ce ani fierbinți, tiiii, în care bibliotecile funcționau și duminica, se făceau liste de frecvență cu cetățenii model care erau dați drept exemplu celorlalți, iar asupra acestora din urmă se făceau presiuni pentru a urma bunele exemple de partid.
Bibliotecile publice erau alimentate fără întrerupere cu carte nouă. Nu și tot atât de bună, însă, deoarece textele publicate erau mereu supuse Cenzurii partidului-stat. Astăzi, când oferta de carte este atât de diversificată, achizițiile nu mai sunt pe măsură.
Totuși, bardul nostru nu a reușit să dea o lovitură mortală Bisericii. Însă bibliotecarilor, da. Sfinții au rămas în icoane. Dumnezeu, modest, și-a văzut de drum. Poetul zelos venea și el în fiecare zi de Sfântă Duminică într-o raită pe la bibliotecă, să vadă cine trage chiulul și să-l toarne a doua zi, dis- de- dimineață, la Toarșu’ Primu’. De voie – de nevoie, bibliotecarele își aduceau ceva de tricotat și stăteau cuminți la program. (Crescuse producția de veste și pulovere în epocă…) Cetățenii conștiincioși ai orașului aduceau cărțile la schimb pe la ora 9 dimineața, ca să fie văzuți, apoi dădeau un ocol prin piață și, pe furiș, se strecurau în Biserică la Sfânta Liturghie. (Sau în bufete și crame, închinătoare la alte icoane…) Pitit în umbra zidurilor, cu notesul pregătit pentru turnătorie, poetul îi pândea la ieșire. Ochiul său vigilent iradia conștiința și forța învățăturii de partid, sfredelindu-i cu mânie proletară pe rătăciții care se încredeau în religie…”lasă că vă aranjez eu, mieilor”, se jura poetul în gând și umplea notesul cu nume de creștini pe care îi turna a doua zi…Iar Primul Secretar dădea apoi ordine ca oamenii să fie luați la întrebări…
Poetul localist și prezidențiabil își plimbă și azi geniul cu turnatul pe la ușile deschise vraiște ale istoriei. Dacă o fi ținut sub supravegherea sa iluminată și porțile Sinagogilor din județ, nu știm încă. Dar aceea ar fi fost, oricum, o cercetare de făcut în ziua de sâmbătă, când geniul local se uita la emisiunea Teleenciclopedia, se spăla pe cap și picotea sub fes, pe divan, obosit de îndeplinit de bunăvoie și de plăcere atâtea sarcini mărețe…
Povestea mi-a fost spusă în anul două mii cinci de către o biată biliotecară de ispravă, acum pensionară prin voia Domnului, și care încă nu ia Piracetam, ca bardul nostru, fin’că n’are nevoie…
Angela FURTUNĂ
Publicistă, scriitoare
Membră a Uniunii Scriitorilor din România
angelafurtuna@yahoo.com
http://laurencejth.over-blog.net/