Lecturi nerecomandabile: iudaism și românism sub presiune (XLIII)

Centenar Mihail Sebastian: Simfonia neterminată
Jurnalul lui Mihail Sebastian cuprinde nouă caiete: I. 12 februarie 1935- 4 aprilie 1937, II.18 octombrie 1937 – 24 aprilie 1940, III. 3 mai 1940 – 17 iunie 1940, IV. 1 ianuarie 1941 – 22 iunie 1941, V. 24 iunie 1941 – 21 decembrie 1941, VI. 22 decembrie 1941 – 16 aprilie 1942, VII. 1 mai 1942 – 29 decembrie 1942, VIII. 1 ianuarie 1943 – 31 decembrie 1943, IX 8 aprilie 1944 – 31 decembrie 1944. Temele principale care îl frământă pe scriitorul rămân fără răspuns: tentația naționalistă versus europenizarea și modernizarea țări; intelectualii și politica versus intelectualii și turnul de fildeș; dilemele intelectualului evreu versus dilemele generale ale umanității; condiția evreului versus condiția omului în general.
Spre deosebire de Leon Volovici, care consideră că «jurnalul lui Sebastian e în bună măsură un jurnal de scriitor, dar nu și unul „literar”», eu văd o concentrație mare de literatură, construită lovinescian, în maniera descrisă și de Monica Lovinescu sau de Gheorghe Grigurcu, atunci când susțin că adevărata operă literară a scriitorului sub dictatură este încorporată în rezistența sa etică, verticală. Însuși Sebastian este alcătuit, ca ființă și ca dăruit creator, din acest aluat, căci afirmă că „nu există valoare în creația omului care nu e integru”. Jurnalul lui Sebastian din 1935 – 1944 poate fi citit pe mai multe niveluri, de la cel intim (iubiri, mama, doi frați, lumea visului, a lecturilor și a muzicii atotstăpânitoare), trecând prin cel de creație (cărțile, articolele la Cuvântul sau la Azi, eseurile și meditația frământată) sau prin nivelul reflecției la marile teme evreiești și / sau în contextul românismului, ajungând la jurnalul intelectual și politic, riguros, reflectorizant puternic al realității încordate a epocii, în care Sebastian descrie cu elocvență cele două perioade de rinocerizare a societății românești, o dată cea nazistă și a doua oară cea bolșevică prosovietică, ambele afectând din păcate numeroși intelectuali români și intelectuali evrei prin „imbecilitatea îndoctrinată care e mai greu de suportat decât imbecilitatea pură și simplă”.
Între multiplele chei în care putem citi acest bogat Jurnal se numără și cheia muzicală, de arhivare a gusturilor elevate ale scriitorului în materie de muzică. Încă de la „primele acorduri” ale Jurnalului descoperim că scriitorul însuși nu concepea altfel viața sa decât prin filtrul și protecția oferită de marea cultură, de marea muzică a lumii: „ 1935: [Marți], 12 februarie 1935, 10 seara: Radioul e deschis la Praga. Am ascultat un concert G-dur de J.S.Bach, pentru trompetă, oboi, cembal și orchestră. Urmează, după pauză, un concert în sol minor pentru pian și orchestră de același. Sunt în plin Bach. Aseară, în timp ce îi scriam o lungă scrisoare lui Poldy (Pierre Hechter, medic, fratele mai mare al lui Sebastian, n.m.), ascultam, de la Lyon – pentru prima oară prins extrem de clar – al patrulea concert brandenburghez. Pe urmă, un concert pentru pian și orchestră de Mozart.” Pe onestul Sebastian, marea muzică îl însoțește peste tot și îl apără de durerea vieții: „11 decembrie 1936, vineri: Vin de la Filarmonică. Am ascultat Concertul în sol major pentru pian și orchestră și Variațiunile simfonice de Franck, cu Arthur Rubinstein. Simfonia IV de Schumann (am ascultat-o astă-seară cu o plăcere pe care niciodată nu mi-a dat-o) și Till Eulenspiegel de Richard Strauss.[…] Aseară, la Ateneu, Oratoriul de Crăciun de Bach. Luni seara, Casals. Variațiunile pe o temă de Händel de Beethoven, concertul de Boccherini, o suită de Bach și trei corale. În afară de asta, mereu Enescu: a treia sonată de Brahms, o sonată de Schumann, una de Mozart, una de Bach. În afară de muzică nu mi se întâmplă nimic….Nu sunt disperat: sunt amorțit și încerc să fiu insensibil.”
Concert în re minor de Tartini, Sonata în do minor de Beethoven, Simfonia spaniolă de Lalo, Nocturna și Tarantela de Szymanowski. Concert pentru basson și orchestră de Mozart. Recitalul Fenerman: sonată Locatelli, sonată Beethoven, Après au rêve de Fauré, Tango de Albeniz, sonată de Frescobaldi. Simfonia VII de Bruckner, dirijată de Perlea. „Aseară concertul Casals-Enescu la Filarmonică, notează autorul vineri, 10 decembrie, 1937. Concertul pentru violoncel și orchestră de Schumann, Concertul pentru violoncel, vioară și orchestră de Brahms. Foarte sinceră, foarte pură emoție. Mi-e în general atât de greu să fiu cu totul prezent în timpul unui concert! Mă străbat o sumă de gânduri, o sumă de imagini. Antoine Bibescu mă întreba, duminică dimineața, dacă am înclinare pentru muzică. I-am spus că nu…dar încerc să ascult o bucată de muzică așa cum citesc o carte…”(p.133, în ediția Humanitas, 2002).
Esența artei, crede autorul, este sinceritatea solitudinii actului creator: „Casals îmi dă lacrimi. Nu am curajul să-l aplaud. Mi-e rușine să-l „aprob”. Ce teribilă lecție de artă, și poate și de viață! Nici un „chichi”, nimic strălucit, nimic cu vervă; totul simplu, grav, necomunicativ, ca într-o mare singurătate”.Printre ultimele audiții consemnate de Jurnal: „ Aseară, cu Bibeștii, la Nunta lui Figaro, mizerabil cântată. Am ascultat totuși cu nesfârșită plăcere”(noiembrie 1943).
Războiul sfârteca și înghițea Europa, precum o fiară feroce și dementă. Anul 1944 este unul când Sebastian finalizează alte traduceri din geniul literar englez, când primește vești proaste, deși tot visează să înceapă și o carte dedicată lui Balzac de care e fascinat, când i se joacă Steaua fără nume, când locul muzicii îl iau desele bombardamente ce îi distrug unul după altul diversele locuințe. Pe măsură ce războiul și violența intraseră în viața sa, muzica și bucuriile ei se retrăseseră. Poartă în aceste luni convorbiri cu Vișoianu, întors de la Moscova. Notează apoi: „Vișoianu crede în libertate – dar acolo nu e libertate. O mare spaimă a oamenilor de a vorbi, de a avea opinii, de a spune limpede da sau nu. Necesitatea României (susține Vișoianu) de a merge cu Sovietele este indiscutabilă, dar luarea de contact e dificilă…Mare ignoranță și mare mizerie. Înclin să-i dau dreptate lui Vișoianu – și pe urmă mă opresc. El este un occidental. Un om pentru care confortul, buna-stare, buna-cuviință, politețea, sunt deprinderi vechi, necesități de viață. Dar în Rusia e un regim pentru muncitori și țărani, pentru oameni care abia acum învață să citească, să se spele, să mănânce. Milioane, zeci de milioane de oameni care urcă greu din mizerie spre oarecare civilizație elementară. E o lume fără rafinament. Tot ce am iubit, discreția, eleganța morală, ironia, respectul ideilor, sentimentul estetic al vieții sunt imposibile într-o asemenea lume, care rezolvă alte probleme mai imediate: foamea, frigul. Poate că ne și amăgim când credem că setea noastră de libertate este una și aceeași cu a marilor mulțimi. Nouă ne trebuie libertatea lui Montaigne: o libertate de intelectual care își apără singurătatea. Țăranii, muncitorii – oamenii din „gloată” –
au cerințe mai simple, mai tari.” (p.566)
Viața lui Mihail Sebastian a fost o pasionată și sfâșietoare simfonie cu final neterminat. Sau încheiat înainte de vreme. În anul 1934, la apariția eseului ce l-a aruncat și în războiul său cu lumea, mult mai intens decât războiul mondial și decât lagărele de exterminare, Mihail Sebastian, premonitor, scria:
„Încredințez aceste foi unui om tânăr, care le va primi cu bună-credință și le va citi așa cum ar sta de vorbă cu el însuși. Nu-l cunosc pe acest om tânăr și nu știu cine este. Dar sunt convins că este.”
Iată că acum, peste un secol, aflăm că omul cel tânăr, ilustrul necunoscut cu care „dialoga” și pentru care scria Mihail Sebastian, suntem noi, cititorii lui de astăzi. E încă o dovadă că marii scriitori își depășesc întotdeauna epoca.
P.S. La Centenarul Mihail Sebastian organizat vineri, 19 octombrie, la Biblioteca Bucovinei „I.G.Sbiera”, doamna Tania Gremberg nu a mai putut fi de față, ca de obicei. De acolo de Sus, de lângă Mihail Sebastian, i-am simțit însă surâsul, lumina și protecția, fie-le bună amintirea și veșnic pomenit numele. Pioasă amintire!
Angela FURTUNĂ
Publicistă, scriitoare
Membră a Uniunii Scriitorilor din România
angelafurtuna@yahoo.com
http://laurencejth.over-blog.net/