LECTURI NERECOMANDABILE: IUDAISM ȘI ROMÂNISM SUB PRESIUNE (XL)

Stereotipuri românești oligarhice: abuz, scandal, corupție, demagogie
De aproape un secol numărăm în România eșecuri după eșecuri în tentativele de instaurare a democrației. Fiecare încercare de europenizare și de modernizare a societății, fiecare speranță de fortificare a unui stat de drept în care cetățenii să fie egali în fața legii s-a izbit de rezistențe politice interne, de manipulări politice și economice, de instaurări de dictaturi de tot felul care au înscăunat domnia jafului și a bunului plac în numele unor așa-zise principii ideologice care le anulau pe cele de drept. Spiritul european, care a pătruns la noi adesea ca un zefir ce anunță libertatea, a fost repede sufocat de furtunile siberiene sau de catastrofele penitenciare în numele ultra-naționalismului cel mai acerb și mincinos. Repertoriul de cuvinte care descriu cel mai sugestiv acest tip de lume românească este sărac: abuz, scandal, corupție, demagogie. Stereotipuri românești oligarhice…
Discuțiile ce animă viața noastră publică și cetățenească sunt guvernate, din păcate nedezmințit, tot de interminabile scandaluri mai ales politice, ca și acum o sută de ani. Viața politică actuală a României este traversată de grave crize care scot zilnic la iveală tentaculele caracatiței corupției și imensele manipulări la care este supusă populația, în procent de peste trei sferturi. Intensa mediatizare face ca vestea să se ducă acum mai repede privind isprăvile criminale ale „aleșilor”…Pentru politicieni și familiile lor, capetele de acuzare sunt mai ales implicarea nelegală în mega-afaceri și traficarea influenței și privilegiilor, furtul cosmetizat și înșelăciunile în serie, deturnarea de fonduri guvernamentale sau europene. Clasa noastră de politicieni are mereu mîinile mânjite și conștiința încărcată: de la marile poturi de afaceri interne sau cu acționariat străin majoritar, confiscate pentru copii și mătuși, de la construirea unor codexuri de legi cretine și dezlânate negate fără încetare de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, de la punerea în operă a unei Justiții banditești care le apără interesele, ei au ajuns până la anihilarea șanselor de supraviețuire a populației care le dă votul, sau până și a acelor desperados loviți de calamități și rămași pe drumuri cu frigiderul în spinare, cărora le-au furat adesea direct ajutoarele și banii destinați salvării sau investirii în reintegrarea socială de subzistență…
Despre mișelie și ticăloșie e mult de povestit. Și nu merită să ostenim vreodată a o face. Poate-poate, va veni și o generație care să se fi săturat de ticăloșie…
În anii gri de după Holocaust, bunăoară, cand populația românească evreiască revenise doar în procent mic acasă, statul român era ruinat de război, de seceta din 1946, de cheltuielile imense de întreținere a armatelor sovietice. Organizațiile The American Jewish Joint Distribution Committee și Jewish Agency au trimis subvenții care au constituit un suport esențial pentru evreimea română sărăcită și deposedată de bunuri. Jointul a încredințat lui W.Fildermann ajutoare sub formă de franci elvețieni, o sumă enormă, însă aceasta nu putea fi schimbată în lei pe piața liberă, căci era vorba de 18,75 milioane de franci elvețieni. De voie de nevoie, deși evreii au fost pur și simplu jefuiți a doua oară, această sumă a fost tranzacționată finalmente cu guvernul român, care și-a oprit un comision substanțial, iar miniștrii comuniști din epocă au procedat identic, cerând zeciuială de la victimele agonizânde ale celor mai cumplite orori (vezi Hildrun Grass, Viața evreiască din România după catastrofă. Ajutoare pentru supraviețuire și despăgubiri, în „Studia et Acta Historiae Iudaeorum Romaniae”, VI, București, Edit. Hasefer, 2001, p.294-299)…
Un alt exemplu de buldozer politic românesc antidemocratic vine din altă direcție a abuzurilor: tragica soartă a mamei celebrei dizidente și scriitoare Monica Lovinescu, soția nu mai puțin ilustrului critic și scriitor român Eugen Lovinescu. După moartea soțului și emigrarea fiicei la Paris, Ecaterina Bălăcioiu este arestată, deși avea 70 de ani și era foarte bolnavă. Adevăratul motiv al arestării nu era unul cu adevărat politic și el a ieșit în evidență mai spre zilele noastre, când firele puse cap la cap ale diverselor mărturii au scos la lumină interese de o meschinărie înfiorătoare (în timp ce dosarele despre Ecaterina Bălăcioiu au fost distruse, pentru a acoperi monstruosul asasinat, iar biata femeie a trecut prin coșmarul de a fi dusă de vie la morgă, apoi eutanasiată, iar ulterior, în 19 60 , cadavrul ei a fost îngropat într-o groapă comună a închisorii): procurorul Ioan Nistor a urât atât de mult această familie, încât el a fost și incendiatorul bibliotecii lui E. Lovinescu și apoi cel care a dispus arestarea și anchetarea Ecaterinei Bălăcioiu, confiscându-i bunurile, devenind ocupantul, pentru patru decenii!, al apartamentului ce aparținuse familiei, în care se ținuseră în epocă ședințele celebrului Cenaclu Sburătorul. Așa cum aflăm din cartea „Această dragoste care ne leagă”, Ed. Humanitas, 2005, scrisă de Doina Jela, nu idealurile sau cine știe ce fapte penale clare alimentaseră zelul magistratului, ci pofta de a pune mâna pe o casă nici măcar mare, dar plasată în centrul Bucureștiului, și în care să se instaleze, convins că merită și convins că legile proprietății nu există. Ca acest caz, sunt cu milioanele, în decursul unui secol întunecat…
În România există numai precedente de eșec al democrației, și nu există precedente care să inspire optimism în instalarea ei. Din această cauză, când un nou puseu de fărădelegi antidemocrate palpită azi prin scandalurile ce aruncă din nou în ring lipsa de onestitate și mizerabilismul politicienilor români, nu este bine că Uniunea Europeană și-a diminuat vigilenta observare și mecanismele de sancționare a corupției și abuzurilor grave ale Justiției și clasei politice românești. Dacă a fost primită în Europa, mai ales pentru eternele rațiuni geostrategice, România nu este însă și o țară democrată, ci, dimpotrivă, de când UE are alte treburi, România a redevenit coșmarul antidemocratic din secolul XX, iar Uniunea Europeană nu trebuie să abandoneze ceea ce a început la gurile Dunării. Pe de altă parte, sperasem că America va susține mai mult eforturile de democratizare din România și nu se va limita numai la a proiecta atacurile asupra Iranului de pe bazele militare dobrogene sau la a-și perfecta conexiunile CIA cu Bucureștiul.
Necazul e că România a venit în lumea liberă taman în clipa când democrațiile occidentală și americană se clatină serios sub asaltul belicos al fascismului musulman ce s-a decis să declare lumii libere război total și invitația cordială de a renunța la creștinism și a se islamiza…Deocamdată de bună voie…
Angela FURTUNĂ
Scriitoare, publicistă
Membră a Uniunii Scriitorilor din România
angelafurtuna@yahoo.com
http://laurencejth.over-blog.net/