Lectura contribuie la diminuarea stresului



Lectura este o metodă eficientă pentru calmarea nervilor. Foto: ZEFA
Lectura este o metodă eficientă pentru calmarea nervilor. Foto: ZEFA

Lectura este cea mai ușoară metodă de relaxare, doar șase minute fiind suficiente pentru a reduce nivelul stresului cu peste două treimi, potrivit unui studiu realizat de Mindlab International de la University of Sussex, informează theargus.co.uk.
Lectura este o metodă mai eficientă pentru calmarea nervilor decât ascultatul muzicii, plimbările sau servitul unei cești de ceai.
Psihologii susțin că aceste efecte benefice apar prin concentrarea centrilor nervoși din creier asupra lecturii, iar plonjarea cititorului în universul literar contribuie la scăderea tensiunii din mușchi și de la nivelul miocardului.
Studiul a fost efectuat pe un număr de voluntari consultați de specialiștii de la Universitatea din Sussex. Nivelul stresului și ritmul cardiac al voluntarilor au fost crescute printr-o serie de teste și de exerciții, iar apoi, voluntarii au fost testați cu ajutorul unor metode de relaxare tradiționale.
Dintre toate aceste metode, lectura a fost cea mai eficientă metodă, reducând stresul cu până la 68%. Voluntarii au trebuit doar să citească, în liniște, timp de șase minute, pentru ca tensiunea din mușchi și ritmul cardiac să scadă simțitor.
Ascultatul muzicii reduce stresul cu 61%, o ceașcă de ceai îl diminuează cu 54%, iar o plimbare pe jos contribuie la scăderea lui cu 42%.
Jocurile video scad stresul cu 21%, dar ritmul cardiac al voluntarilor a rămas la același nivel.