Mii de elevi sunt așteptați în această săptămână, în care se desfășoară programul național „Școala altfel”, să-i viziteze pe pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Bucovina” Suceava, la sediile din Suceava, Fălticeni, Solca, Dolhasca, Rădăuți, Siret, Vicovu de Sus, Câmpulung Moldovenesc, Gura Humorului, Vatra Dornei și Poiana Stampei.
Pe o vreme frumoasă în prima zi a săptămânii, copiii sosiți la sediul inspectoratului și al detașamentului Suceava au fost foarte activi și au ascultat cu mult interes informațiile prezentate de pompieri. În fața lor s-au perindat servanți, pirotehniști, paramedici sau scafandri, care le-au arătat copiilor autoutilitarele cu apă, autospecialele de descarcerare și ambulanțele SMURD, vizitând întregul arsenal ce cuprinde și bărcile de intervenție sau șenileta folosită pe timp de iarnă. Copiii au primit pliante cu reguli de comportare pe timp de cutremur, în locuință, la școală sau pe stradă, și s-au bucurat mult că au putut încerca echipamentul purtat de pompieri la intervenții, mai ales căștile de protecție și măștile de gaze. Evident, foarte îndrăgit de copii a fost câinele pompier Olly, care i-a încântat pe cei mici cu exercițiile făcute.



