Lecție de încondeiat pentru elevi, la Biserica Sf. Dumitru din Suceava

Mai mulți elevi suceveni au învățat să încondeieze ouă, sâmbătă, la Biserica Sf. Dumitru din Suceava, în cadrul orei de cateheză. Meșteșugul de a “încondeia” ouă, în care se îmbină armonia culorilor cu frumusețea modelelor transmise din generație în generație, a fost deprins repede de copii, datorită dragostei și râvnei unei credincioase de la Iași, dr. Eugenia Burdea de la Asociația Communio, care le-a împărtășit tinerilor din tainele acestei arte.
Copiii au experimentat practic ceea ce li s-a insuflat de pr. prof. Justinian-Remus Cojocar la orele de cateheză, ce au loc în fiecare sâmbătă, de la ora 15:00, la Biserica Sf. Dumitru din Suceava, dragostea pentru frumos și cunoaștere, respectul pentru muncă, datoria de a păstra și apăra dreapta credință și tradițiile noastre strămoșești. Acest meșteșug se învață în familie și se transmite din generație în generație, în zona rurală. La oraș, astfel de cursuri sunt binevenite pentru orice copil care dorește să cunoască rădăcinile și tradițiile poporului din care face parte.

Recomandări

167 de profesori și elevi de la școli din județ au prezentat momente artistice în centrul Sucevei, de Ziua Unirii Principatelor Române

Corul „Almarema” susține azi un concert de colinde, la Biserica Romano-Catolică „Sf. Ioan Nepomuk” Suceava

Hramul Bisericii „Sf. Ierarh Nicolae” de la Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava. Programul slujbelor