Lecție de franceză, la Biroul Francez

Lecție de franceză, la Biroul Francez
Lecție de franceză, la Biroul Francez

La Biroul Francezare loc miercuri, 15 mai, de laora 17:00,activitatea săptămânală dedicată francofonilor și francofililor suceveni, „Le français, c’est facile!”. La această nouă întâlnire cu limba franceză, copiii vor aborda verbul „avoir”, asociat cu structurile și cuvintele deja învățate, îndrumați, ca în fiecare săptămână, de dna lector univ. dr. Mariana Șovea și de lectorul de limbă franceză Maxence Caron.
Printre activitățile propuse se vor număra jocurile, cântecele, fișele de colorat, dar și alte activități-surpriză pregătite de cei doi organizatori. Intrarea este liberă.

Recomandări

Șase elevi din cadrul Alianţei Franceze din Suceava participă la un concurs de dezbateri în Franța

Francophonie – Voyage au cœur des mots: o săptămână dedicată limbii și culturii franceze la Liceul Teoretic „Iorgu Vârnav Liteanu” din Liteni

Profesori de limbă franceză ai FLSC din USV, prezenți la Reuniunea coordonatorilor de programe de studii francofone