Înaripată norocoasă

Lebădoiul Rudolf, salvat de pe un câmp unde a fost găsit cu o aripă rănită

O lebădă care în final s-a dovedit lebădoi a fost salvată de la moarte printr-o întâmplare fericită. Pasărea s-a rănit la o aripă și a rămas blocată pe un câmp din zona Fălticeni. A fost observată la timp de o persoană care a decis să anunțe autoritățile. Lebădoiul a fost preluat și acum se află în siguranță la adăposturile Asociației ”Casa lui Patrocle”.
Roxana Ciornei, președintele acestei asociații, a oferit mai multe detalii despre lebădoiul Rudolf, așa cum a fost botezat, dar și ce se va întâmpla cu acesta în viitor. ”În Ajun de Crăciun avem un musafir nou printre noi! O sesizare primită din partea unui om de bună credință din Vadu Moldovei, a găsit-o pe câmp, singură, cu o rană la o aripă. Omul și-a făcut treaba și a sunat la 112. Căci aceasta este procedura, iar de acolo urmează răspunderea și implicarea autorităților. Cu sprijinul și mobilizarea DSVSA Suceava, al inspectorilor de la Garda de Mediu Suceava și al Primăriei din Vadu Moldovei, lebăda a ajuns acum în grija noastră. Lebăda este de fapt un lebădoi. Iar dacă tot se apropie noaptea magică a cadourilor, primul său dar va fi un nume. Lebădoiul Rudolf! Va rămâne alături de noi de sărbători, va fi văzut și evaluat de medicul veterinar cu care colaborăm, apoi avem două variante de cazare. Fie alături de celelalte lebede trimise la Sibiu în sanctuarul Prietenii Berzelor / Friends of Storks – Cristian, Romania, fie alături de lebădoiul Niculai pe iazul din Parcul de Agrement Tătărași”, este mesajul transmis de Roxana Ciornei.

Lebădoiul a fost preluat și acum se află în siguranță la adăposturile Asociației ”Casa lui Patrocle”
Lebădoiul a fost preluat și acum se află în siguranță la adăposturile Asociației ”Casa lui Patrocle”
Lebădoiul Rudolf, salvat de pe un câmp unde a fost găsit cu o aripă rănită
Lebădoiul Rudolf, salvat de pe un câmp unde a fost găsit cu o aripă rănită
Lebădoiul Rudolf, salvat de pe un câmp unde a fost găsit cu o aripă rănită
Lebădoiul Rudolf, salvat de pe un câmp unde a fost găsit cu o aripă rănită

Recomandări

Campanie umanitară pentru o tânără care s-a născut în ziua în care i-a murit tatăl, apoi a fost crescută de stat. Are nevoie de o casă!

Spectacol sportiv de nivel național la Fălticeni: Turneul de tenis de masă AMATUR A+ a deschis Zilele Municipiului