Ați achiziționat o mașină în leasing? Dacă vi se fură sau este distrusă rămâneți nu numai fără mașină și banii pe care i-ați dat până la momentul producerii evenimentului, dar s-ar putea să mai fiți obligat să plătiți în continuare și ratele până la expirarea contractului.
Legea leasing-ului, promovată de parlamentari cu interese directe în această afacere, este croită astfel încât cel care apelează la această modalitate de a achiziționa un autoturism poate ajunge în faliment sau la închisoarea datornicilor. Potrivit art. 15 din capitolul IV din această lege, „Răspunderea părților”, „în cazul în care utilizatorul nu execută obligația de plată a ratei de leasing timp de două luni consecutive, finanțatorul are dreptul de a rezilia contractul de leasing, iar utilizatorul este obligat SĂ RESTITUIE BUNUL, SĂ PLĂTEASCĂ RATELE SCADENTE, cu daune interese, dacă în contract nu se prevede altfel”. Și în contract nu se prevede niciodată altfel.
În această situație s-a aflat un om de afaceri din Suceava, Adi Vasile Moraru, proprietarul unei firme de distribuție. Printre cele peste 15 mașini luate în leasing a avut și un VW Touareg, care i s-a defectat în mijlocul străzii la un an după ce l-a luat. A mers cu autoturismul în service și i s-a spus că are șpan în rezervor, din cauza motorinei. Reparația, în valoare de 320 de milioane de lei vechi, a fost făcută pe garanție. Și-a luat mașina și, peste trei luni, aceeași problemă. Șpan în rezervor.
„Am dus-o iar și am cerut de la service un răspuns oficial, pentru că am considerat că autoturismul are o problemă tehnică la pompa de înaltă presiune. Am contactat firma de leasing pentru o renegociere a contractului. Mașina a rămas în service și următoarele două rate nu le-am mai plătit, pentru că am vrut o clarificare. I-am amenințat că o să spun la toată lumea ce jaf este mașina, iar firma de leasing a trimis o firmă de recuperare și în octombrie (n.r. 2009) au luat mașina direct din service, fără să-mi trimită nici o înștiințare. Am plătit la mașina asta mai bine de un an, aproape un miliard de lei. Am sunat la leasing, ei mi-au dat un număr de telefon de la firma de recuperatori la care nu răspunde nimeni. Cel puțin un proces verbal că au ridicat mașina puteau să-mi dea!”, a spus Adi Moraru.
Poți să aduci bani de acasă, dacă valoarea despăgubirii este mai mică decât ratele care mai sunt de plătit
Din luna octombrie a anului trecut nu a primit nici un document din care să reiasă starea contractului său, nu a mai primit nici somații de plată, dar nici răspuns la solicitarea sa de a i se da în locul Touareg-ului măcar un autoturism de 10.000 de euro.
Omul de afaceri a precizat că varianta că din pompa de la PECO ar intra șpan în rezervor i se pare puțin probabilă și că are și o expertiză a combustibililor de la stația PECO la care își alimentează toate mașinile, din care reiese că nu este nici o problemă de calitate.
„Dacă un client de Touareg este tratat așa, mă întreb cum se comportă cu cei care au Logan sau Matiz? Acum văd că nici nu mai facturează ratele pentru Touareg, deși trebuia s-o facă până la soluționarea cazului. Nici nu pot încheia contractul în contabilitate. Simt că așteaptă ceva, dar nu știu ce”, a mai spus omul de afaceri.
Cum se comportă firmele de leasing cu clienții de mașini mai ieftine ne-a spus avocatul unei firme de asigurări, Constantin Lupașcu. Potrivit acestuia, anul trecut a avut circa 12 cazuri în care autoturisme Chevrolet Aveo achiziționate în leasing s-au răsturnat, au suferit daună totală, firma de asigurări a despăgubit firma de leasing, iar cei care le cumpăraseră au plătit mai departe ratele.
„Utilizatorul primește ceva doar dacă redevențele (ratele) care mai sunt de plătit până la finalul contractului sunt mai puțin ca valoare decât valoarea despăgubirii. Altfel, poți să aduci bani de acasă, dacă valoarea despăgubirii este mai mică decât ratele care mai sunt de plătit”, a spus avocatul. Spre exemplu, într-un contract al uneia dintre cele mai importante firme de leasing din țară se specifică faptul că în caz de daună totală sau de furt, utilizatorul nu primește nimic, indiferent câte rate mai are de achitat.
Aceeași situație este valabilă și dacă mașina în leasing este furată. Asigurarea CASCO este achitată de utilizator, dar despăgubită este firma de leasing, în calitate de proprietar al autoturismului, și dacă acesta este furat sau distrus la începutul derulării contractului, utilizatorul este obligat să plătească în continuare până la acoperirea diferenței de valoare. Concret, dacă o mașină de 40.000 de euro, luată cu un contract pe 7 ani, este furată în primul an, firma de leasing primește de la Asigurări despăgubiri la valoarea mașinii, mai puțin franciza, care poate fi între 0 și 10 la sută. Dacă este furată în al șaptelea an, valoarea mașinii este redusă la jumătate, Asigurările dau doar o primă la valoarea mașinii în momentul furtului, adică circa 20.000 de euro.
Sunt firme în județul Suceava care au ajuns în faliment din cauza ratelor la leasing
Avocatul Lupașcu a explicat că într-un contract de leasing utilizatorul plătește practic o redevență de utilizare, care înseamnă chiria pentru autoturism și o parte din valoarea mașinii, la care se adaugă și asigurarea obligatorie CASCO. Utilizatorul devine proprietar când achită integral contractul.
„Eu nu recomand leasing-ul pentru că nu ai proprietate efectivă asupra mașinii. În plus, utilizatorul nu știe niciodată cum sunt defalcate aceste rate în componente. De exemplu, el poate plăti în continuare CASCO pentru un autoturism distrus sau furat pentru că nu știe din ce e compusă rata pe care firma îi cere s-o plătească în continuare. Sunt firme în județul Suceava care au ajuns în faliment din cauza ratelor la leasing. La contract nu poți renunța, iar dacă nu mai ai bani de rate rămâi fără mașină și ești obligat să plătești și despăgubiri. Ceea ce fac aceste firme nu e leasing. Este o afacere pornită din București, aici, în teritoriu, sunt doar niște roboței care administrează date”, a mai spus avocatul Lupașcu.
Pentru a avea și punctul de vedere al celor acuzați, am contactat una dintre cele mai mari firme de profil, Porsche Finance Group Romania. Ni s-a răspuns că telefonic nu putem primi nici un fel de informații și să solicităm în scris. La e-mail-ul trimis, în data de 16 ianuarie a.c., la firma mamă din București, singurul răspuns primit a fost unul generat automat: „Stimate client, Vă mulțumim pentru mesajul trimis. Porsche Finance Group Romania este o organizație care apreciază comunicarea directă cu clienții. Solicitarea dumneavoastră va fi preluată pentru soluționare de către un operator al Departamentului Relații Clienți, care va reveni în cel mai scurt timp posibil cu o rezoluție. Vă mulțumim și vă asigurăm de întregul nostru suport!
Cu deosebită considerație, Porsche Finance Group Romania”.
Sesizată asupra situației, directoarea OJPC Suceava, Elena Oanea, ne-a declarat că departamentul juridic al oficiului va analiza modul în care sunt respectate drepturile clienților în contractele cu firmele de leasing și cum sunt reglementate clauzele contractuale.
Atenție
Leasing-ul la mașini, jaf cu legea în mână
