La vederea titlului „Brazii și neamurile lor”, fără să vrei îți amintești ponciful „Ai noștri ca brazii!” și suspectezi cartea c-ar fi un întins laudatio cu ceva tâlc genealogic. Într-un fel, chiar așa-i, numai că demersul lui Ion Brad, întreprins și cu mijloace analitice (tabla ascendențelor) și sintetice (tabla descendenților) trece mult dincolo de ceea ce și-ar putea propune o cercetare onestă a arhivelor și mărturiilor.
Este și nu este doar o incursiune metodică și avizată în istoria comunei transilvane Pănade, așezare atestată încă din 1290; intenționând o „lungă reconstituire documentară”, autorul izbutește până la urmă o carte-lecție, un adevărat curs de românism bine temperat și, dacă nu ne-am feri pudic și instinctiv de așa zise vorbe mari, am putea s-o considerăm un argument-metaforă al dăinuirii. Probabil că trebuie musai să fii ardelean ori bucovinean pentru a construi cu atâta devoțiune, simplitate și simțire profundă o cercetare monografică asupra destinului familiei tale, înțeles în subtext ca exponențial pentru devenirea întregului neam. Cu atât mai mult cu cât în satul Brazilor se năștea, în 1805, Timotei Cipariu! Obsesia „scamelor” din dosarul de cadre ne-a făcut să ponderăm tentația incursiunilor genealogice (de altfel, știința ca atare a fost considerată „moft burghez”, argument ce a servit la suspendarea, în 1944, a singurei publicații de specialitate, revista „Arhiva genealogică română”) și –de parcă lumea ar începe cu noi! – să ne lăsăm moșii și strămoșii uitați în cimitire.
La Pănade, regula a fost din totdeauna alta: „În zilele de sărbătoare, când muma putea să meargă la Iclod să-și vadă frații, cu un copil în brațe și cu unul de mână, trecea peste pășune și pe lângă cimitir, unde se oprea să-și vadă mormintele neamurilor.” Așadar, înainte de scrânciob și horă pe tăpșan, zilele de sărbătoare începeau cu un popas la locurile de veci ale strămoșilor (mulți dintre ei, peste 50, uciși de unguri). Strămoși pe care îi vedem în emoționante fotografii de epocă: îmbrăcați în costum național (etnografii spun că zona prezintă evidente particularități), cu ținută țeapănă și bănuitoare (tinerii), înțelepțește degajată (bătrânii); zici că-s coborâți de pe Columnă. ”Pe moșul Ioan Surei, cum îl știa satul, îl văd și acum – un dac veritabil scoborât de pe Columnă, în cioareci și chimașă albă până la genunchi, cu pletele colilie căzute pe umeri, pieptănat cu cărare pe mijlocul capului, stând pe laviță la poartă, rezemat într-o bâtă…” Familia Brazilor, firește, mult ramificată și cu onomastica nu întotdeauna păstrată, a dat ambasadori și conductori de tren, ziariști cunoscuți și calculatoriști peste ocean, profesori în Africa și bucătari la Sibiu, bibliotecari de vocație și tractoriști la vie – lume, lume!
O diversitate spectaculoasă de profesii, cu grade la fel de diferite de instrucție și cultură – ceea ce nu i-a împiedicat să colaboreze fiecare cu capitolașul menit să-i înfățișeze viața în cartea familiei. Cu bune, cu rele – sinceritatea fiind cuvântul de ordine. Și simplitatea: „Eu, ca bunică și străbunică, așa cum a fost și mama mea, Leontina Bărbat, mă bucur de toți și cu mare drag îi aștept la mine acasă. Tot cu drag îi primesc și pe frații socrului meu, ca și cum ar fi frații mei, și pe rudele lor, care nu mă ocolesc și trec pe la mine pe la poartă”. Sunt intervievați până și… Brazi de 5 ani: „Eu am spus multe și mama a scris în locul meu ce-a vrut ea”. Citind „Brazii și neamurile lor” am încercat și un sentiment de vinovăție: mai jos de bunici, nu m-am învrednicit să-mi cunosc înaintașii. Iar atmosfera, obiceiurile, moravurile și în general valorile celor din transilvana Pănade se aseamănă uneori până la identitate cu cele din Comăneștii Bucovinei.
Am izbutit să aflu mormântul bunicului Haralambie la Montreal și-atât, mai departe, nimic. Dacă prințul Charles a ajuns cu stufosul său arbore genealogic până la Vlad Țepeș, n-om putea coborâ și noi cât de cât în istoria familiei? Găsim timp și energie pentru astfel de investigații? Ion Brad a cutezat („Numai soarele tânăr se scaldă în geamuri / Și leandri străvechi înfloresc, înfloresc…”) Cât despre numeroasele insistențe și solicitări cu finalitate genealogică adresate astăzi Arhivelor Statului (adevărată inflație!): mă tem că nu-s menite să lămurească ascendențe întru liniștirea și bucuria sufletului, cât mai ales să recolteze argumente necesare cererilor de retrocedare…
