PNL

Leadership-ul politic (III)



Anterior am discutat despre „istoricul” Partidului Democrat și despre tipul de leadership exercitat la „vârful” acestei structuri politice, actualmente denumită PD-L.
Un alt exemplu ilustrativ cu privire la importanța leadership-ului în succesul/insuccesul electoral al unui partid este dat de cazul PRM și istoricul său. Înființat, dacă îmi amintesc bine, prin 1991 de către dl. Corneliu Vadim Tudor, acest partid a fost definit de un leadership extrem de autocrat, dur, rigid încă de la început și până în prezent; putem discuta de o anume „ruptură” între „vârful” partidului și filiale, între top și baza structurii organizatorice. Atunci când PRM a obținut succese electorale meritele au fost în totalitate ale „șefului” de la centru, iar atunci când rezultatele au fost dezastruoase, precum în toamna anului 2007 la europarlamentare, „vina” a fost exclusiv a membrilor/filialelor de partid. Adoptând un discurs naționalist, acuzator, inflexibil, dl. Corneliu Vadim Tudor a impus un anumit tip de „pattern” asupra doctrinei politice și este de prezumat că, atât timp cât se va afla domnia sa în fruntea partidului, PRM-ul va fi asociat cu un partid extremist. Evident, mentalul colectiv al opiniei publice „mixează” oarecum automat doctrina promovată de PRM cu tipul de leadership promovat de dl. Corneliu Vadim Tudor. Rezultatul acestui mixaj poate fi sintetizat astfel: un scor electoral modest la început (8-9%) care a culminat în toamna anului 2000 cu o reală „surpriză”, PRM obținând 25% la parlamentare, iar dl. Vadim intrând în al doilea tur al alegerilor prezidențiale(situație ce i-a permis dlui Ion Iliescu obținerea celui de-al doilea mandat la Palatul Cotroceni!). În anumite contexte sociale și istorice un partid de factură extremistă, precum PRM, poate juca un rol semnificativ pe scena politică; „accidental” el poate să ajungă și la guvernare însă este greu de prezumat că o situație de acest tip ar fi acceptată în Europa federală de astăzi! Alegerile din toamna lui 2007, cât și sondajele recente de opinie, arată clar că PRM se află sub limita de 5% necesară accesului în Parlament;se impune concluzia că dl. Corneliu Vadim Tudor ar trebui să cedeze „benevol” leadership-ul către o altă persoană. Ne putem imagina așa ceva?!
În fine, un alt exemplu elocvent cu privire la importanța leadership-ului pe scena politică din România este dat de Partidul Conservator. Înființat de către dl. Dan Voiculescu, tot prin 1991,sub denumirea de PUR, acest partid a fost denumit pe rând „Partidul-Antenă” sau „Partidul Securiștilor”, iar mai recent „Partidul Poșetă”(prin asociere cu dna Daniela Popa). PC a beneficiat de un „imperiu” mediatic în spatele său (televiziune, radio, presă etc.), de mari sume de bani pentru promovarea imaginii, ceea ce permite formularea unei paralele între Partidul lui Dan Voiculescu și Partidul lui Silvio Berlusconi (diferența rezidă în faptul că Berlusconi a fost ministru de mai multe ori, prim-ministru, este posibil să ajungă din nou la conducerea Executivului italian etc.). Totuși, PC a avut o poziție extrem de modestă pe scena politică, a trebuit să se asocieze cu PSD pentru a intra în Parlament în 2004, iar la europarlamentarele din 2007 a obținut sub 3%; este aproape sigur că nu va obține 5% pentru a intra în viitorul parlament la finele lui 2008. Cum se explică această stare de fapt? Indiscutabil, în România de astăzi presa/media a devenit o veritabilă putere ce poate să promoveze/impună un necunoscut în opinia publică sau, dimpotrivă, poate să distrugă cariera oricărui lider politic, poate chiar a oricărei persoane publice. În cazul promovării imaginii PC, deși dl. Voiculescu își face știrile despre el însuși într-o secție distinctă a Antenei 1 (Cotidianul, octombrie 2006), succesul repurtat de media ca vector de promovare a fost extrem de modest; explicația este dată de tipul de leadership promovat de dl. Voiculescu și de imaginea controversată a domniei sale în ochii opiniei publice. Înțelegând că a sosit momentul să cedeze leadership-ul politic către un alt membru al partidului (chiar dacă acest transfer este mai mult formal!), dl. Dan Voiculescu instituie un tip de precedent în conducerea la „vârful” partidelor românești. Regretabil este însă, cred eu, faptul că dl. Voiculescu nu a cedat leadership-ul către dl. Florin Anghel (astăzi exclus din PC) ci a preferat-o pe dna Daniela Popa, ceea ce conduce la concluzia că adevăratul „șef” al PC va rămâne în continuare dl. Dan Voiculescu. Când va conștientiza dl. Voiculescu că este momentul să se retragă? Că timpul politic al domniei sale a „expirat”?



Recomandări

A 27-a zi de protest la București, după ce Educația a primit mai puțini bani decât partidele politice, la rectificare

A 27-a zi de protest la București, după ce Educația a primit mai puțini bani decât partidele politice, la rectificare
A 27-a zi de protest la București, după ce Educația a primit mai puțini bani decât partidele politice, la rectificare