Întrebarea se referă la cei care lucrează la stat sau sunt „în slujba cetățenilor”, cum limbajul politic ne transmite. Răspunsul imensei majorități este un „nu” categoric, chiar dacă asistăm la schimbări ale conducerii generate de alegeri. Toți cei nou-veniți în fruntea autorităților sau instituțiilor de stat au obosit repede în încercarea de a grăbi rezolvarea „sarcinilor de serviciu” și a eficientiza activitatea. Au fost cazuri în care tineri angajați au încercat modalități noi de îmbunătățire a performanțelor, dar au fost ”treziți” la realitatea muncii de stat de veterani. Lenea funcționarilor și abilitatea lor deosebită de a simula profesionalismul și dedicarea sunt celebre, mai ales în cazul celor angajați pe pile sau recomandări politice (sunt între o treime și două treimi din totalul bugetarilor). Această superbă politică de cadre, cum se spunea la PCR, a făcut ca slujbașii de stat să se împartă în două categorii distincte: cei care ”trag” și cei care trag de timp! Sau, dacă vreți, la stat sunt angajați și numiți politic.
Administrația, în România postrevoluționară, a avut și are ca model sistemul francez (socialist francez), care face practic imposibilă concedierea unui funcționar. Schimbările care urmează alegerilor (locale sau generale) aduc în administrație echipa noului conducător, care se alătură celei existente, mărind, până la absurd, organigramele de încadrare cu personal, în multe cazuri. Avem în administrație un număr dublu de bugetari față de Polonia, la o populație pe jumătate. Se reia periodic problema reducerii de personal (mai ales în campaniile electorale), dar totul se rezumă la declarații, pentru că partidele nu vor să-i supere pe primari (ei constituie „coloana vertebrală” a sistemului politico-administrativ). Fără aportul lor, campaniile electorale se sfârșesc dezastros. Funcționarea cu un număr sensibil mai redus de angajați o demonstrează, cu succes, mai multe unități administrative. Dar voința politică este subordonată interesului electoral, iar eficiența administrației este splendidă, dar lipsește cu desăvârșire, cum ar spune Nenea Iancu. Vom ieși oare din această fundătură generată de ineficiența costisitoare și prea mult prelungită? Greu de spus, sunt sceptic.
Viitorul hărniciei la stat, pentru mine, este un mister. Credeam, zic eu perfect justificabil, că apariția calculatoarelor, a programelor (contabilitate, salarizare, administrare patrimoniu, impozite, taxe etc.) va facilita munca salariaților și va dirija spre întocmirea de proiecte cu finanțare internă sau externă. Și asta, concomitent cu reducerea treptată de angajați și colaboratori salarizați. Dar s-a întâmplat invers. Numărul bugetarilor a crescut, determinând și un procent record în Europa al cheltuielilor aferente salarizării lor. În aceste condiții, îmi vine greu să cred că inteligența artificială ar crește semnificativ eficiența activității funcționarilor publici și a instituțiilor, indiferent de nivel. Mă și întreb: cum ne va influența pe noi, cetățenii, o administrație profesionistă și dedicată? Pe cine mai bârfim dacă bugetarii sunt harnici? Cum vom trata roboții și calculatoarele cu programe eficiente? Vor programa cei în funcție roboții să fie leneși și șpăgari? Șpaga în cipuri, evident. Personal, cred că eternii bugetari au în vedere o strategie în această direcție și vor avea succes, mai ales în dirijarea responsabilității pentru gafe spre roboți, care nu vor protesta de frica tăierii alimentării cu energie electrică. Sunt în stare să-i scoată din priză!
