Proprietarii a două autoturisme parcate pe străzi diferite pe raza municipiului Suceava au reclamat la poliție că le-au fost furate roțile de la mașini.
Ambele autoturisme sunt marca BMW, iar valoarea prejudiciului este de aproximativ 6.300 de lei.
Primul furt a fost comis în noaptea de vineri spre sâmbătă. Constantin L., în vârstă de 42 de ani, și-a găsit BMW-ul 525 fără roțile față complet echipate. Mașina era parcată pe strada Mihai Viteazu, iar hoții au lăsat în locul roților două bucăți de BCA.
Alexandru H., de 20 de ani, din comuna Hânțești, și-a lăsat sâmbătă seară mașina, un BMW 318, parcată în spatele unui bloc de pe strada Aurora.
Câteva ore mai târziu, a constatat că toate roțile de la mașină i-au fost demontate și furate, tânărul găsindu-și mașina suspendată pe patru cărămizi.
„În ambele cauze, a fost întocmit dosar penal pentru comiterea infracțiunii de furt calificat”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava.