Autoturisme „teleportate”

Le-au furat mașinile și le-au mutat dintr-un loc în altul

Polițiștii compartimentului «Furturi Auto» încearcă să afle împrejurările în care două autoturisme din municipiul Suceava, un „Opel Kadett” și o „Dacia 1310 Break”, s-au „teleportat” de pe o stradă pe alta.
În ambele cazuri, proprietarii mașinilor le-au reclamat ca furate, dar când polițiștii le-au găsit, la câteva străzi distanță, din autoturisme nu lipsea nimic și nici nu erau urme de forțare.
Duminică dimineață, în jurul orei 9:00, Mihai I. a anunțat poliția că, în noaptea precedentă, persoane necunoscute i-au furat Opel-ul, pe care-l lăsase parcat în fața imobilului în care locuiește, de pe strada Veronica Micle.
Luat la întrebări de polițiști, reclamantul și-a adus aminte că și-a parcat mașina în fața casei, sâmbătă seară, în jurul orei 19:00, și a uitat cheile în contact și portierele deschise.
Polițiștii au reușit să-i găsească mașina, câteva ore mai târziu, pe strada Nicolae Bălcescu. Autoturismul nu prezenta avarii, iar din interior nu lipseau bunuri sau valori, fiind recuperate și cheile autoturismului.
Furturi fără știrea hoților
Luni după-amiază (ora 16:00), un alt bărbat Dumitru R., în vârstă de 58 de ani, a reclamat că i s-a furat mașina (o Dacia 1310 Break), din fața brutăriei din centrul municipiului Suceava.
Reclamantul a anunțat în ziua următoare Poliția că și-a găsit mașina pe strada Curtea Domnească, în fața bisericii „Sf. Dumitru”.
„Autoturismul nu prezenta urme de forțare la nivelul contactului și nici la sistemul de închidere, din interior nu lipseau bunuri sau valori și nu are avarii vizibile. Cu ocazia cercetării la fața locului nu au fost ridicate urme”, se precizează într-un comunicat al Poliției.
Printre variantele luate în calcul de anchetatori se numără și ipoteza ca cei doi reclamanți să fi uitat unde și-au parcat mașinile, pe fondul consumului de alcool.
În acest caz, cei doi riscă amenzi usturătoare, pentru că alertarea fără temei a Poliției.
Cercetările sunt continuate de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale.

Recomandări

Un tânăr fără permis, oprit la un filtru, a așteptat ca polițiștii să coboare din mașină, a întors autoturismul și a fugit

Au venit din Timiș la o nuntă în Suceava și au ajuns pe pat de spital, cu leziuni grave, după ce un șofer beat le-a izbit mașina

S-a ascuns într-un bar și le-a spus polițiștilor că mașina a fost condusă de fratele său, care nu era prezent acolo

Trenul care a izbit în plin o mașină lângă Suceava, implicat și într-un accident mortal, în care a decedat un bătrân de 88 de ani din Stroiești