DINAMO

Lazio, o nucă tare în drumul spre grupele Ligii Campionilor



Lazio, o nucă tare în drumul spre grupele Ligii Campionilor
Lazio, o nucă tare în drumul spre grupele Ligii Campionilor

Antrenorul dinamovist Mircea Rednic a declarat, vineri, că Lazio are prima șansă de calificare în grupele Ligii Campionilor și că echipa sa nu a avut mult noroc la tragerea la sorți de la Nyon. Tehnicianul consideră că Dinamo trebuie să lupte pentru șansele sale mici de calificare în ligă. „Ce pot spune de Lazio? E o echipă foarte puternică din campionatul Italiei. Mai multe nu pot spune acum. Ei au prima șansă la calificarea în grupele ligii. Șansele lui Dinamo? Nu știu. O să vedem. Nu cred că se pune problema să avem jumătate din șanse. E clar că favorită e Lazio. E un mic avantaj că jucăm primul meci la Roma, pentru că putem face niște calcule când jucăm acasă. Dar vom vedea ce va fi. Nu știu dacă se putea mai rău. Ăsta e norocul lui Dinamo. Am căzut cu Lazio, ne vom bate cu ei și vom încerca să ne calificăm. O să fie greu dar ne vom juca șansa”, a declarat Rednic.
Acționarul dinamovist Vasile Turcu a declarat, vineri, la Sport.ro, că echipa antrenată de Mircea Rednic are doar 10-15 la sută șanse în confruntarea cu Lazio Roma. „Ne-am născut fără noroc. De 60 de ani de când s-a înființat Dinamo niciodată nu am avut noroc. Dar eu zic că trebuie să ne concentrăm, pentru că de multe ori buturuga mică răstoarnă carul mare. Vom întâlni o echipă puternică, o echipă cu tradiție în Europa. Noi așteptăm cât mai mulți suporteri să vină la stadion, echipa să joace bine și să facem spectacol. În fața lui Lazio nu putem să plecăm cu șanse egale. Noi plecăm cu un 10-15 % în această confruntare. Dar eu sunt mai optimist de felul meu și sper să facem o surpriză chiar dacă va fi foarte greu. Cu siguranță vom trage din primul până în ultimul minut. Nu știu dacă a fost ghinion că a plecat domnul Borcea la tragerea la sorți de la Nyon. E clar că nu am avut niciodată noroc”, a spus acționarul dinamovist.
Echipa Dinamo București va juca în compania formației italiene Lazio Roma, în turul trei preliminar al Ligii Campionilor, s-a stabilit, vineri, la tragerea la sorți de la Nyon.
Dinamo va juca primul meci în deplasare, la 14/15 august, iar returul va avea loc, la București, la 28/29 august.



Recomandări