Populația ar trebui să constituie depozite de sub 100.000 euro, iar cei cu lichidități de peste 4,2 milioane de euro să le împartă în cele 42 de bănci din România și să investească diferența în piața de capital, la bursă sau în fonduri de investiții, a declarat economistul șef al BNR, Valentin Lazea
Întrebat dacă vor apărea efecte în piața internă după deciziile luate în Cipru și dacă populația ar trebui să se teamă în legătură cu siguranța plasamentelor din bănci, Lazea a arătat că există suficiente instituții de credit în România astfel încât populația să-și constituie depozite de sub 100.000 de euro, plafon care este garantat.
„Fiecare are posibilitatea să plaseze câte 100.000 de euro în cele 42 de bănci. Cine are mai mult de 4,2 milioane de euro, să investească (diferența – n.r.) în piața de capital, pe bursă sau în fonduri de investiții”, a spus Lazea.
Oficialul băncii centrale sfătuiește populația să nu țină banii „la saltea”, pentru că oricât de mică ar părea dobânda oferită de bănci, suma primită protejează împotriva măcar parțial împotriva devalorizării.
Deponenții cu peste 100.000 de euro în cele mai mari două bănci din Cipru ar putea înregistra pierderi de circa 40% din sumele peste acest nivel, în timp ce măsurile de control al capitalului ar putea rămâne active mai multe săptămâni, a declarat marți ministrul cipriot de Finanțe, Michalis Sarris.
Depozitele din Cipru sunt garantate, la fel ca și în România și restul UE, în limita a 100.000 de euro, însă pentru sumele ce depășesc acest prag pierderile s-ar putea situa la 40%, în urma condițiilor impuse de statele zonei euro pentru un pachet de împrumuturi externe.
Acordul dintre Cipru și statele zonei euro pentru împrumuturi de 10 miliarde de euro prevede pierderi pentru deponenții cu peste 100.000 de euro de la cele mai mari două bănci ale țării. Cyprus Popular Bank (Laiki) va fi închisă, iar depozitele de la cea mai mare bancă, Bank of Cyprus, vor înregistra pierderi în cadrul unui proces de restructurare.
Laiki va fi închisă, iar depozitele de sub 100.000 de euro, garantate de stat conform legislației europene, vor fi transferate la Bank of Cyprus. Sumele care depășesc 100.000 de euro vor fi blocate în conturi și folosite pentru plata datoriilor băncii și recapitalizarea Bank of Cyprus, pierderile deponenților urmând să fie eventual convertite în acțiuni.