Lăzăroiu: Până la sfârșitul anului vrem să trecem prin Parlament Legea asistenței sociale



Ministrul Muncii, Sebastian Lăzăroiu, a anunțat că ministerul își propune ca până la sfârșitul anului să treacă prin Parlament Legea asistenței sociale, care are ca obiectiv ca oamenii să nu mai fie dependenți de ajutoarele sociale și îi elimină din sistem pe cei „care au intrat prin fraudă”.
Lăzăroiu a declarat, vineri, într-o conferință de presă la Alba Iulia, că Ministerul Muncii vrea să treacă Legea asistenței sociale prin Parlament până la sfârșitul acestui an și să modifice cele aproximativ 20 de legi subsecvente acestui act normativ, transmite corespondentul MEDIAFAX.
„Legea asistenței sociale este foarte importantă. Avem aici două obiective: o dată oamenii să nu mai fie dependenți de ajutoarele din partea statului și a doua oară să-i scoatem din sistem pe cei care au abuzat de sistem, cei care au intrat prin fraudă. Avem toate semnalele că sunt oameni cărora le dăm bani, le dăm ajutor, noi toți le dăm asta, prin solidaritatea noastră, dar ei nu merită să fie în această situație. Deci trebuie scoși din sistem și trebuie redusă dependența de ajutorul social”, a spus Lăzăroiu.
Ministrul Muncii a adăugat că statul a cheltuit în ultimii ani, mai ales în 2007 și 2008, „o groază de bani” oamenilor ca să stea acasă.
„Am dat ajutoare sociale ca oamenii să stea acasă și să se uite la televizor sau în mediul rural să se ducă la cârciumă să bea o bere. (…) Noi trebuie să-i scoatem treptat din această dependență și să-i aducem pe piața de muncă”, a conchis Lăzăroiu.