Reorganizarea Ministerului Muncii nu înseamnă că vor fi dați afară oameni, pentru că acest lucru ar fi imposibil întrucât instituția este subdimensionată existând dezechilibre foarte mari de personal în interior, a declarat, marți, ministrul Muncii, Sebastian Lăzăroiu.
Sebastian Lăzăroiu a precizat că după reducerea de personal numărul de angajați din Ministerul Munci a scăzut de la 14.000 la 10.000, ceea ce a dus la unele dezechilibre.
„Trebuie făcute realocări în sistem pentru că sunt dezechilibre de personal”, a declarat Lăzăroiu, în Comisia de muncă din Camera Deputaților.
El a spus că-și propune să realizeze o interconectare a sistemelor din subordinea ministerului, respectiv cel al Inspecției Sociale, Casei Naționale de Pensii, Agenției Naționale de Ocupare și Agenția de Prestații Sociale.
În acest sens ar putea fi înființate centre de regiune care să coordoneze activitatea sistemului interconectat fără că acest lucru să ducă la dispariția actualelor sedii de instituții sau de personal.
Potrivit ministrului Muncii, Casa Națională de Pensii trebuie să rămână în formula actuală fiind însă de luată în calcul posibilitatea înființării unor oficii în funcție de aglomerări pentru a micșora astfel costurile de acces al pensionarilor.