Delegația Fondului Monetar Internațional (FMI) a recomandat, miercuri, o schemă cât mai simplă a ajutoarelor pentru încălzire și eliminarea birocrației din acest segment, a declarat ministrul Sebastian Lăzăroiu, la finalul discuțiilor de la Ministerul Muncii.
Ministrul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, Sebastian Lăzăroiu, a precizat că au existat recomandări din partea FMI, acestea vizând ajutoarele pentru încălzire.
„Da, au existat recomandări pentru că noi am prezentat viziunea noastră asupra schemei ajutoarelor de încălzire pentru aceatsă iarnă și ei ne-au recomandat să avem o schemă cât mai simplă, să eliminăm cât mai mult din birocrația care se învârte în jurul acestor ajutoare”, a afirmat demnitarul.
El a precizat că odată cu eliminarea subvențiilor va trebui să existe o țintire clară a persoanelor vulnerabile.
„Recomandarea a fost să reducem cât mai mult birocrația. Noi avem în vedere o bună focalizare a celor vulnerabili”, a mai spus Sebastian Lăzăroiu.