Lazăr: Eu aș merge la Rapid pe mâna jucătorilor români, pentru că tot cu ei s-a făcut treabă aici



Mijlocașul Costin Lazăr a declarat, miercuri, într-o conferință de presă, că în locul conducerii clubului ar transfera la Rapid jucători români și nu străini, pentru că în ultimii ani echipa giuleșteană cu fotbaliști români a reușit să realizeze performanțe.
„Poate să fie un lucru bun că au venit jucători străini dacă au valoare, dar poate să fie și un lucru rău dacă nu se integrează. Și se poate întâmpla din nou să nu fim o echipă omogenă în viitorul campionat. Pe cei care au venit la noi nu i-am văzut decât câteva zile, nu pot să spun dacă că sunt extraordinari sau slabi. Eu aș merge tot pe mâna românilor, pentru că la Rapid tot cu românii s-a făcut treabă. Acum se ia exemplul CFR, dar CFR a fost o excepție. Sunt o groază de echipe în campionat care au jucători străini și nu au arătat cine știe ce. Noi, românii, nu ne simțim minoritari, noi suntem buni”, a spus Lazăr.
Mijlocașul a precizat că speră ca jucătorii străini aduși de conducerea clubului să aibă valoare de Liga Campionilor. „Până la urmă, indiferent că e străin sau român, trebuie să demonstreze în teren dacă are valoare sau nu. Pentru că până acum au venit o grămadă de străini și mai toată lumea spunea că sunt extraordinari și erau văzuți titulari, mai ales la Rapid. Și n-a fost așa. Să sperăm că de acum încolo o să avem jucători de Liga Campionilor”, a afirmat jucătorul rapidist.
Costin Lazăr consideră că este posibil ca în curând selecționerul să convoace la echipa națională fotbaliști din Liga a II-a. „Pentru echipa națională o să se ia jucători din Divizia B dacă nu mai sunt în prima ligă. Dar nu cred că se va ajunge acolo, pentru că România are jucători valoroși care au demonstrat”, a adăugat Lazăr.
De asemenea, mijlocașul este de părere că oficialii rapidiști nu ar trebui să renunțe la Cristian Săpunaru, Dănuț Coman și Vasile Maftei. „Noi sperăm ca Săpunaru să rămână aici, pentru că avem nevoie de el. Noi în loc să aducem jucători de Liga Campionilor, noi vindem jucători de Liga Campionilor. De asemenea, pe Coman l-am dori foarte mult alături de noi, pentru că a demonstrat că e unul dintre cei mai în formă portari din România. Am vrea să continue cu noi, dar depinde numai de el. Maftei la fel. El a dus greul în ultimii opt ani și nu cred că e un lucru bun să plece de la echipă”, a precizat jucătorul rapidist.
Jucătorii vor sărbători 85 de ani de la înființarea clubului Rapid numai dacă oficialii giuleșteni aduc un tort la baza sporivă Pro Rapid, spune Costin Lazăr. „Să vină tortul și după aceea o să fie și sărbătoare azi la Rapid. Până acum nu am simțit”, a menționat Lazăr.
Mijlocașul s-a arătat mulțumit de faptul că noul antrenor, Jose Peseiro, nu insistă prea mult pe pregătirea fizică: „Practic, cu mingea ne păcălește mai mult. Pentru că de fapt, alergăm la fel de mult. Dar e mai bine așa să ne păcălească, decât să alergăm de nebuni în jurul terenului”.