Vicepreședintele PIN, deputatul Lavinia Șandru (foto), a declarat, ieri, într-o conferință de presă, că va sesiza Corpul de Control al primului-ministru, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Transporturilor și Parlamentul European în cazul proiectului Bechtel.
Șandru a declarat că va sesiza Corpul de Control al primului-ministru, Ministerul Afacerilor Externe și Parlamentul European, „ca urmare a informațiilor apărute în presă despre firmele de consultanță angajate să controleze cheltuielile făcute de firma Bechtel pentru construirea autostrăzii Borș-Brașov și a evidentei încălcări a legii prin faptul că aceste firme sunt asociate cu compania constructoare într-o altă companie din străinătate, dar și datorită suspiciunilor care există cu privire la posibila implicare a actualului ambasador al Maltei la București, fost reprezentant al unei firme implicate în proiect până în urmă cu puțin timp”.
„Stimate domnule ministru, firmei Bechtel i s-a încredințat contractul de infrastructură privind construirea autostrăzii Brașov-Borș. Totodat, există informația că societățile Scetaroute și Bceom au încheiat parteneriatele cu Bechtel prin intermediul firmei de consultanță Credinvest International Malta, reprezentată de omul de afaceri Alain Mangion, care în prezent este ambasadorul Republicii Malta în România. Vă rugăm să ne comunicați dacă au fost verificate toate implicațiile de ordin patrimonial și intreresele ambasadorului maltez în România”, se arată în scrisoarea transmisă ministrului Adrian Cioroianu.
De asemenea, vicepreședintele PIN i-a solicitat secretarului de stat Emanoil Neguț să dispună verificarea existenței unui eventual interes de natură patrimonială pentru părțile semnatare, „având în vedere nerespectarea dispozițiilor legale în materie, în procesul de atribuire prin încredințare directă către firma Bechtel a contractului de infrastructură privind construirea autostrăzii Brașov-Borș”.
Totodată, deputatul PIN îi cere ministrului Transporturilor, Ludovic Orban, să înceapă o anchetă proprie în acest sens.
„Deși proiectul a fost controlat la început de PSD, el a beneficiat de protecție și din partea actualei puteri. Președintele Traian Băsescu a criticat în repetate rânduri, în campania electorală din 2004, modalitatea de atribuire a contractului către firma Bechtel, dar, odată ajuns la Cotroceni, n-a mai spus nimic. Nici miniștrii democrați ai Transporurilor nu au încercat în niciun fel să facă lumină în acest caz”, a adăugat Șandru, acuzând astfel „mafia transpartinică de dinainte și de după 2004”.




