Lavinia Șandru contestă la Tribunalul București decizia BEM de respingere a candidaturii sale



Lavinia Șandru a contestat vineri, la Tribunalul București, decizia BEM de respingere a candidaturii sale ca independentă într-un colegiu uninominal din sectorul 3, declarându-și nelămurirea privind necesitatea depunerii a patru liste originale cu semnături, conform deciziei Guvernului. „Nu puteam să-mi bat joc de oameni, să-i pun să scrie de patru ori toate datele și să semneze de patru ori. Am considerat că într-un stat de drept pot să mă folosesc de mijloacele pe care ni le pune la dispoziție ordinea de drept. În loc să-i stresez pe cetățeni pe stradă, am apelat la un notariat în loc să abuzez de timpul acestora”, a declarat Lavinia Șandru, după ce a depus contestația.
Ea și-a arătat nelămurirea cu privire la necesitatea depunerii a patru liste originale cu semnături de susținere, conform ordonanței, în condițiile în care două dosare se păstrează la BEM, unul ajunge la tribunal și unul este returnat candidatului.
Conform avocatului Laviniei Șandru, Alexandru Florescu, în decizia BEM nu se regăsește motivarea cu privire la încălcarea articolului 30 din lege, ci doar motivarea cu privire la presupusa încălcare a dispozițiilor articolului 30.1 litera C din lege, ca urmare a folosirii metodei de interpretare gramaticală a normei juridice.
Mai mult, avocatul Florescu a mai arătat că în decizia BEM nu se precizează normele în baza cărora a fost analizată și respinsă cererea Laviniei Șandru.
Instanța de judecată se află în pronunțare, urmând să dea o hotărâre în cursul zilei de vineri.
Biroul Electoral Muncipal București a respins candidatura Laviniei Șandru, ca independent, pentru un mandat de deputat în Sectorul 5, motivația fiind că aceasta a depus doar o listă originală și trei copii legalizate cu semnături, în loc de patru exemplare originale.
Deputatul Lavinia Șandru a anunțat, marți, că își va depune candidatura ca independent pentru Colegiul de deputat 22 – Cotroceni, după ce a demisionat din PIN, unde era prim-vicepreședinte, și a afirmat că intenționează să ducă în viitorul Parlament spiritul partidului.