Un personaj ciudat, făcut din vorbe multe și fapte puține, se arată, la răstimpuri, opiniei publice din România, slobozind torente retorice din pieptu-i bombat pe care atârnă veșnic o cravată ca o prelungire a limbii. Numele lui: Emil Boc, primar de Cluj-Napoca și președinte al PD.
Pe vremurile în care un alt personaj bizar al politicii românești se închipuia minunea nației întrupată în premier, Emil Boc era chiar simpatic. Veșnic înarmat cu un laptop conectat la internet și beneficiar al unui abonament la principalele agenții naționale de presă, fostul deputat democrat era răsfățatul redacțiilor. Aveai nevoie de o reacție a Opoziției la declarațiile făcute de Năstase? Pac, îl sunai pe Boc! S-a stricat ceva la o sală de sport făcută de Mitrea? Avea Boc un comentariu! Situația internațională se anunța tensionată din cine știe ce cauză? Micuțul Boc era pe fază. Actualul președinte al PD era programat să producă reacții și comentarii. Despre orice și oricând. Și oricât. Nu cred să existe ziarist în România anilor 2001-2004 care să fi vrut să-i ia un interviu sau o declarație lui Emil Boc și să nu fi reușit. Așa încât, prin redacții, lui Boc i se spunea Știe-Tot. Boc-Știe-Tot. Iar după căzătura din emisiunea lui Andrei Gheorghe, un mucalit l-a rebotezat Boc-Știe-Tot și Poc.
Vremurile acelea s-au dus. Emil Boc cel simpatic și degrabă vărsătoriu de sânge pesedist s-a transformat într-o marionetă mecanică, programată să strige de la distanță. Actualul președinte al PD, exilat la Cluj-Napoca într-un post de primar pe care nu și l-a dorit niciodată (și asta se vede dureros de tare pentru locuitorii orașului!), face un joc politic bizar, dar care-i vine mănușă: mestecă în continuare vorbe multe în fața microfoanelor și a camerelor de luat vederi, încercând din răsputeri să ne convingă că, din tăvălelile guvernării, formațiunea politică pe care o conduce prin poștă și între avioane e singura rămasă fată mare. Se întâmplă să-și voteze parlamentarii, inclusiv cei ai PD, privilegii? Se arată, după o ședință a liderilor Coaliției (cei din București, evident!), vreo nouă majorare de prețuri? E, în general, vreun semn că s-ar putea să vină un val de reproșuri din partea opiniei publice către actuala Putere? De la Cluj, purtând în spate un panou portocaliu care amintește de ofilitele promisiuni electorale, apare Emil Boc, acest Superman al politicii românești. Și vorbește. Și vorbește. Și vorbește.
În general, domnul Boc e contra. Dacă e nevoie de măsuri radicale, dar care s-ar putea lăsa cu minusuri în sondajele de opinie, atunci domnul Boc e foarte contra. Învățând lecția populismului de la magistrul Traian Băsescu, Emil Boc cântă în strună după cum o cere masa. Ceea ce, acum, după ani de zile, se vede clar că a făcut tot timpul. Doar că, pe vremea în care îi dădea cu arcușul în cap lui Adrian Năstase, lăutarul vorbelor multe Emil Boc era chiar simpatic. Acum însă, permanentul dezacord al dirijorului de la Cluj, combinat cu aria falsă a populismului de doi lei, sună prost și zgârie-n urechi.
