Ediția a XLII-a

Laureații Festivalului Național de Poezie „Nicolae Labiș”

Cea de-a XLII-a ediție a Festivalului Național de Poezie „Nicolae Labiș”, festival – concurs organizat sub egida Consiliului Județean Suceava de Centrul Cultural Bucovina, Societatea Scriitorilor Bucovineni, Colegiul Tehnic „Petru Mușat”, Universitatea Ștefan cel Mare”, Muzeul Bucovinei și Primăria comunei Mălini, care s-a desfășurat în zilele de 8 – 9 octombrie a.c., are un număr însemnat de laureați.
Marele Premiu „Nicolae Labiș” – Vlad Ionuț Sibechi
Juriul ediției din acest an, alcătuit din criticii literari Mircea A. Diaconu (președinte) și Andrei Grigor, Adrian Dinu Rachieru, Vasile Spiridon, Paul Cernat (membri), a decis acordarea următoarelor premii:
Marele Premiu „Nicolae Labiș” și Premiul revistei „Convorbiri literare”, Iași, a fost conferit lui Vlad Ionuț Sibechi (Boroaia, Suceava); Premiul I și Premiul revistei „Timpul”, Iași – George Chiriac (Onești, Bacău); Premiul II și premiul revistei „Bucovina literară”, Suceava – Andreea Felciuc (Vatra Dornei, Suceava); Premiul III și Premiul revistei „Viața Românească”, București – Deniz Otay (Suceava); Premiul special „Nicolae Labiș” (oferit de familia poetului) și Premiul revistei „Poezia”, Iași – Roxana Diana Baltaru (Suceava).
Premii ale revistelor literare
Revistele literare din țară au acordat la rândul lor premii următorilor concurenți:
Ionelia Cristea (București) – Premiul revistei „Porto Franco”, Galați;
Ștefania Anuțoiu (Râmnicu Vîlcea) – Premiul revistei „Dacia Literară”, Iași;
Andreea Teliban (Suceava) – Premiul revistei „Ateneu”, Bacău; Adrian Deniș (București) – Premiul revistei „Hyperion”, Botoșani; Alexandru Văsieș (Bistrița) – Premiul revistei „Poesis”, Satu Mare; Mariana Popescu (București) – Premiul revistei „Conta”, Piatra Neamț; Andreea Goreac (Suceava) – Premiul revistei „Orașul”, Cluj-Napoca; Lavinia Ienceanu (Suceava) – Premiul revistei „Plumb”, Bacău; Ada Aitonean (Turda, Cluj) – Premiul revistei „Citadela”, Satu Mare; Ionuț Pătrașcu (Ploiești, Prahova) – Premiul publicației „Revista română”, Iași; Alexandra Emilia Bucur (București) – Premiul revistei „Spații culturale”, Râmnicu Vâlcea; Mihai Ionuț Ologu (Vulcan, Hunedoara) – Premiul revistei „Steaua”, Cluj-Napoca, și Premiul revistei electronice „Nordlitera”.

Recomandări

Premiul I și Aur pentru doi elevi din Câmpulung, la Concursul Național de Fizică, Astronomie și Astrofizică

Opt concerte, șapte orașe, săli arhipline, bilanțul primului turneu național de Crăciun susținut de Corala „Ciprian Porumbescu”

Cele mai bune cărți publicate în anul 2024, cărți ale scriitorilor suceveni, premiate, joi, la Muzeul de Științele Naturii