Ediția a VI-a

Laureații Festivalului-concurs județean de folclor „Ograda cu dor”

Consiliul Județean Suceava, Centrul Cultural Bucovina – Centrul pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Suceava, în parteneriat cu Primăria comunei Moara, a organizat, în data de 8 iunie a.c., cea de-a VI-a ediție a Festivalului-concurs județean de folclor „Ograda cu Dor”.
Desfășurată la Căminul cultural Moara, manifestarea, care urmărește să readucă în viața spirituală a satului imaginea „giocului din bătrâni la zi de sărbătoare” și să promoveze instrumentele muzicale tradiționale (cobza, scripca, fluierașul fără dop, fluierul de stână, buciumul) s-a deschis cu parada portului popular, urmată de „Giocu din ogradă”, după care a avut loc concursul propriu-zis.
Juriul celei de-a VI-a ediții a festivalului, alcătuit din specialiști de la Centrul Cultural Bucovina (Constantin Ieremie – președinte, membri fiind Călin Brătianu și Ion Băițan), a acordat următoarele premii:
Premiul I – Grupul folcloric „4 Generații”, din Berchișești, și Grupul folcloric „Dor” (1), din Moara, Premiul II – Grupul folcloric „Arcanul Bătrânesc”, din Frătăuții Noi, și Grupul folcloric „Gospodarii”, din Bosanci, Premiul III – Grupurile folclorice „Stânjenelul”, din Stroiești, și „Dor” (2), din Moara.
Juriul a acordat și un Premiu special („pentru revigorarea tarafului tradițional”) tarafului ”Dor”, din Moara.
Pe lângă grupurile premiate la concurs au participat și formații din Zaharești, Marginea, Cajvana, care au reunit la „Giocu din ogradă” aproximativ 300 de gospodari și gospodine, care au cântat și jucat, la început în aer liber, apoi în sala Căminului cultural.
Coordonatorul festivalului a fost prof. Constantin Ieremie, referent la Centrul Cultural Bucovina.

Recomandări

Marele Premiu „Mihai Eminescu” pentru exegeză eminesciană va fi acordat scriitorului Iosif Cheie-Pantea, de la Timișoara

Suceava a găzduit și anul acesta cel mai mare festival de datini și obiceiuri de iarnă din țară, urmărit de mii de suceveni și turiști

Primăria Liteni a pregătit trei evenimente culturale cu ocazia sărbătorilor de iarnă, Crăciun și Anul Nou

Primarul din Liteni, Tomiță Onisii, îi invită pe cetățenii orașului să participe la evenimentele organizate de Crăciun și Anul nou
Primarul din Liteni, Tomiță Onisii, îi invită pe cetățenii orașului să participe la evenimentele organizate de Crăciun și Anul nou