Ediția a XII-a

Laureații fazei zonale Suceava a Festivalului „Comori de suflet românesc”

Grupul vocal „Floarea Speranței” - Ilișești

La Căminul Cultural Stroiești s-a desfășurat duminică, în ziua sărbătorii de Florii, faza zonală Suceava a celei de-a XII-a ediții a Festivalului-Concurs Județean de Folclor „Comori de suflet românesc”.
Au participat la această fază zonală formații artistice din localitățile Adâncata, Bosanci, Dărmănești, Hânțești, Ilișești, Ipotești, Moara, Mitocu Dragomirnei, Pătrăuți, Salcea, Suceava, Siminicea, Stroiești, Șcheia, Todirești, Udești, Verești, Zvoriștea.
Juriul a fost alcătuit din dr. Constanța Cristescu, prof. Petre Horvat, prof. Constantin Irimiea, Călin Brăteanu, Gabriela Teișanu – consultanți artistici la Centrul Cultural Bucovina – și Ion Băițan – maestru coregraf, director al Școlii de Arte „Ion Irimescu” Suceava.
Câștigătorii locurilor I, pe genuri artistice, selectați pentru faza finală, sunt:
Ansamblurile de cântece și dansuri „Sălceanca” – Salcea (conducerea artistică Alexandru Dumbravă) și „Plaiurile Solonețului” – Soloneț, comuna Todirești (instructor Ioan Popescu, coordonator primar Vasile Avram), grupurile folclorice „Stânjenelul” – Stroiești (coordonatori prof. Toader Rusu și George Fărtăiș) și „Dor” – Moara (coordonator Ana Popovici), Grupul vocal „Floarea Speranței” – Ilișești (instructor prof. Maria Scalco) și Grupul vocal-instrumental „Gospodarii” – Bosanci (coordonator primar Anton Curic).
Au fost de asemenea selectate pentru faza finală a festivalului Formația de jocuri populare bărbătești „Stejărelul” – Cajvana (instructor Iulian Ciotu), Formația de jocuri populare perechi „Gelu Constantinescu” – Soloneț, comuna Todirești (coordonator Ileana Grigorean, coregrafia Valentin Vlâgea), și Ansamblul de cântece și dansuri „Pădurețul” – Cacica (instructori Nicanor Gherman și Nicanor Jucan, coordonator primar Elena Boloca – pentru faza zonală Humor).
Evenimentul a avut parte și de un recital susținut de Lucica Păltineanu și Gheorghe Finiș, soliști ai Ansamblului Artistic „Ciprian Porumbescu” Suceava.
Faza finală a Festivalului-Concurs Județean de Folclor „Comori de suflet românesc” se va desfășura, în perioada 18-20 iulie 2014, la Câmpulung Moldovenesc.

Recomandări

Suceava a găzduit și anul acesta cel mai mare festival de datini și obiceiuri de iarnă din țară, urmărit de mii de suceveni și turiști

Primăria Liteni a pregătit trei evenimente culturale cu ocazia sărbătorilor de iarnă, Crăciun și Anul Nou

Primarul din Liteni, Tomiță Onisii, îi invită pe cetățenii orașului să participe la evenimentele organizate de Crăciun și Anul nou

Marele Trofeu al Festivalului „Angel Voices”, ediția a II-a, a ajuns la Suceava. Sara Tîrnoveanu este câștigătoarea

O elevă a Colegiului Militar Câmpulung câștigă Marele Trofeu la un festival de folclor de la Alba Iulia