Laura Cosoi, Bogdan Boantă, Doina Botiș și Wilmark , la competiția „Bailando por un Sueno”



Laura Cosoi și Bogdan Boantă vor reprezenta România în competiția „Bailando por un sueno”, varianta internațională a show-ului „Dansez pentru tine”, care va avea loc in Mexic, din cu 16 mai, informează postul de televiziune Pro TV.
După ce au fermecat publicul cu dansuri elegante și spectaculoase în cele două sezoane „Dansez pentru tine” la care au participat, Laura și Bogdan își propun să cucerească întreaga lume. România este deja un concurent important pentru toate țările participante, pentru că, acum doi ani, perechea ce a reprezentat România atunci, Andreea Bălan și Petrișor Ruge, antrenată de Doina Botiș, a câștigat locul al II-lea după reprezentata țării gazde, Mexic, care a câștigat marele premiu.
„Suntem onorați că ne reprezentăm țara într-o competiție internațională de dans, însă suntem și la fel de emoționați la gândul responsabilității pe care o avem. Am început deja repetițiile și sperăm să facem istorie și pe ringul de dans din Mexic și să ne întoarcem învingători acasă”, a declarat Laura Cosoi.
Vineri seara, în cadrul emisiunii „Dansez pentru tine” de la Pro TV, telespectatorii au făcut cunoștință cu întreaga echipă care va pleca din mai să reprezinte România în Mexic. Alături de Laura Cosoi și Bogdan Boantă va fi coregrafa Doina Botiș, „responsabilă” de multe momente memorabile atât în istoria „Dansez pentru tine” din România, unde a antrenat perechi precum Cristina Rus și Bogdan Negrea, Smiley și Adriela, Randi și Alexandra sau Radu Vâlcan și Elena Voscoboinic, cât și în ediția internațională din Mexic, unde s-a impus deja cu coregrafiile ei spectaculoase și cu tehnicile ei pedagogice de invidiat.
În juriul emisiunii din Mexic fiecare țară participantă își are reprezentantul, astfel că, din România va fi prezent Wilmark, parte a juriului emisiunii din România și director de programe la ProFM Latino. Cu experiența notării a sute de dansuri în nouă sezoane ale competiției visurilor de la Pro TV, Wilmark este pregătit să evalueze dansurile perechilor din toate țările participante, mai ales că el a aflat totul despre show-ul din Mexic de la un „spion” de încredere. Wilmark a aflat regulile show-ului „Bailando por un Sueno International”, obiceiurile de acolo, precum și alte ponturi, de la reprezentantul român al juriului din ediția trecută, Dana Rogoz.