Laura Cosoi apare în cel mai recent videoclip al trupei britanice Hurts



Laura Cosoi apare în cel mai recent videoclip al trupei britanice Hurts, „Sunday”, informează postul de televiziune Pro TV.
După ce a filmat pentru videoclipul piesei „Better Than Love”, Laura Cosoi continuă colaborarea cu cei de la Hurts și apare în cel mai recent clip al trupei. Filmările pentru „Sunday”, noul single al duoului britanic, au avut loc la sfârșitul lunii decembrie, în studiourile MediaPro, și au fost realizate în colaborare cu cei de la Domino Production.
Clipul a fost regizat de W.I.Z, un nume cu greutate în Marea Britanie, care a lucrat pentru trupe și artiști ca Massive Attack, Oasis, Kaiser Chiefs, All Saints, Stereophonics, The Chemical Brothers și Marilyn Manson.
„Aceasta este a doua mea colaborare cu trupa Hurts. Dacă în primul clip, cel pentru piesa «Better than love», eram un personaj androgin, de această dată am jucat rolul unei ispite a lui Orfeu din Infern. Șansa de a mă întâlni cu W.I.Z și cu cei din trupa Hurts, a cărei fană m-am declarat ulterior, a fost pentru mine o experiență unică, deosebită și m-am simțit privilegiată că am făcut parte dintr-un cast atât de valoros din punct de vedere artistic”, a declarat vedeta ProTV.
Filmările au durat peste 16 ore și nu au fost lipsite de peripeții. Din cauza condițiilor meteorologice, costumele comandate special la Londra pentru acest videoclip – costume care au costat jumătate din bugetul alocat acestei filmări – nu au mai ajuns. Situația a fost salvată de stilista Maria Miu, care a improvizat ceva pe placul echipei de producție.
Hurts este un duo britanic aparținând genului muzical synthpop, format în Manchester și compus din Theo Hutchcraft (vocalist) și Adam Anderson (producător). În iulie 2009, Hurts a fost numită „trupa Zilei” pe site-ul britanic The Guardian. În urma sondajului de opinie privind „Sunetul anului 2010”, realizat pe site-ul canalului de televiziune BBC, trupa a ajuns pe locul al patrulea. La începutul lui 2010, trupa a lansat oficial primul său single, „Better Than Love”, și astfel a început să cânte în diferite evenimente live.