Tu, Cel ce Te ascunzi în eterna-Ți amiază
Și lumea o spînzuri în haos de-o rază,
Metanie Ție, Părinte.
Izvod nevăzut al văzutelor lumi,
Mă scalzi și pe mine în unda fierbinte.
Un mugur de carne fierbinte.
Sînt duh învăluit în năluca de humă,
Sînt om odrăslit dintr-un tată și-o mumă.
Dar sînt nerăspunsa-ntrebare.
Ce glas e destoinic să-mi spună-ncotro e
Oceanul de somn ce icnind fără voie
M-a-mpins și pe mine-n mișcare?
Nici mama nu știe ce taină enormă
Îmi dete din carnea-i vremelnica formă,
Neant înflorit în minune,
Căci toate izvoadele umbrelor noastre
Roiesc mai presus de arhangheli și astre
Din veșnica Ta-nțelepciune.
În ceruri, Părinte, un abur în aburi
Și-asemeni cu apa ce-ngheață pe jgheaburi
Prin coaja de carne în spațiu.
Tu cugeți, se naște; voiești și durează;
Respiri și-nflorește; iubești și vibrează
De-adîncul luminii nesațiu.
De Tine mi-e foame, de Tine mi-e sete,
Fac dîră de umbră acestei planete
Cu spumă de soare pe creste;
Și-n saltul credinței gustînd veșnicia,
Din pulberea lumii îmi strig bucuria
Că sînt intru Cel care este!
Puzderii de stele ascunse-n amiază,
Făpturile-n Tine de-a pururi durează
Și-n spațiu vremelnic colindă.
A fi – bucurie eternă și sfîntă!
O vrajă a toată lumina răsfrîntă
De-a gloriei Tale oglindă.
(Nichifor Crainic)
