Lăsați naibii prostiile! Construiți spitale!

Poți să plângi de frustrare. De lipsuri. De sărăcie. De umilințe. De lipsă de viitor. Poți să plângi pentru condițiile din unele spitale. Poți să plângi pentru toată nedreptatea din jur. Poți să plângi când afli brusc că nu suntem egali. Că unii sunt mai cetățeni ca alții. Poți să plângi când mori cu dreptatea în mână. Sunt multe motive pentru care poți să plângi de să-ți smulgi părul din cap. Numai cu plânsul rămâi.
Să fim pozitivi. Zen. Așa cum ne învață tot felul de forme de viață de sex nedefinit de pe net. Știti voi care. Ăia care postează cafele de dimineață. Ăia pentru care viața e plină doar de kilobiți și conturi pe toate rețelele. Care e cea mai profundă parte a pozitivismului? Bingo! Râsul. Și câte motive de râs găsim.
A fost săptămâna asta un exercițiu. Cu alarme. Obosite. Vechi. Prăfuite. Astmatice. Sunt convins că o mână de bețivi cu vuvuzele ar fi făcut o gălăgie mai mare. Poate doar câteva babe trecute prin război să mai fi avut vreo reacție la fâsâiala asta de tot râsul. Mă întreb oare care a fost scopul acestei demonstrații. Distracția cred. Că, nu-i așa?, planeta arde și România își testează singura forță de reacție în caz de război.
Total inadecvată situație. De e vreo cotropire în weekend sau când e vreun meci sau când e vreo demonstrație pentru „democrație” nu-și dă nimeni seama. De sunau sirenele astea pe net era altceva. Așa, în viața reală, au adus numai zâmbete ironice. Avertizarea populației pentru ce anume? Atac aerian? Nah, să mori măcar informat. Pentru atac terestru? Trec tancurile pe lângă crâșmele pline sau pe lângă magazinele cu promoții și nu doare pe nimeni capul. Atac extraterestru? Invazia zombi? Atac meteorologic? Atac cerebral poate.
Cine naiba să vrea să ne atace? Pentru ce? Ca să plătească pensii și ajutoare sociale? Suntem vânduți de mult. Interes pentru pământul ăsta e doar în vederea unui teatru de război. Al altora. Nimic personal cu noi. Facem un sondaj? Aveți curaj? Câți dintre voi ar pune mâna pe armă să meargă să apere… Ce anume să apere? Nu mai avem identitate națională. Nu mai avem resurse. Nu mai avem decât adaos comercial. Al altora.
Apărarea populației? De către cine? De către autoritățile sub cârmuirea cărora paralizează țara când ninge, ce să vezi?, iarna? De către autoritățile care nu sunt capabile să facă o autostradă în Moldova? De către autoritățile care nu sunt în stare să asigure un stoc decent de vaccin? În caz de o calamitate ce credeți că vor face? În caz de un cutremur, de exemplu, ne ia naiba pe toți. Mai țineți minte cum a fost depășit sistemul sanitar în cazul incendiului de la Colectiv? Și asta în capitală, unde sunt multe spitale și multe ambulanțe. În Suceava ce credeți că se întâmpla? Așa-i că crăpau toți?
Despre ce apărare vorbim? Avem vreun adăpost în orașul ăsta? Avem vreun loc unde ne putem ascunde? Loc prevăzut cu provizii și cu tot ceea ce trebuie pentru a supraviețui, câteva zile de e necesar, o mare mulțime de oameni. Ia uitați ce e la spitalul nostru când face ravagii vreo viroză respiratorie. În caz de calamitate cum ar fi? Cine să vă trateze? Cine să vă apere? Nici dracu. Sunteți pe cont propriu.
Dar lasă că noi avem sirene obosite. Care vor suna, sunt sigur, la mult timp după ce deja vom fi pierdut războiul. Te bușește râsul când vezi ce e în jur. Nu suntem pregătiți pentru nimic, dar scoatem sunete astmatice prin sirene la menopauză. Tipic pentru mentalitatea noastră. Nu mai bine tragem clopotele? Și dăm foc recoltelor. Și otrăvim fântânile. Stați. Care recolte? Alea din import, nu? Fântâni avem. Apa, aerul și fraierul. Astea sunt din belșug.
Ia imaginați-vă voi că apasă unii pe niște butoane și vă cad în cap vreo 50 de rachete. Și sună sirenele. Chiar cu o oră înainte. Ce faceți? Unde mergeți? În ora aia. Unde vă ascundeți? Ce luați cu voi? Că, deh, la magazin poate e închis. Câți dintre voi știu să se apere? Să supraviețuiască o zi măcar fără internet și card de cumpărături. Aaa. Și să nu uit. Fără farmacii.
Și după ora aia, când e totul praf în jur, ce faceți? Vă spun eu. Prindeți aripi și bilet ori pentru un norișor alb ori pentru cazanele cu smoală. Să fim serioși. Nu suntem în stare să ne descurcăm cu un strat de un metru de zăpadă. Credeți că ne vom descurca în situații cu adevărat dramatice? Sunt sigur că nu. O să crăpăm pe capete. Toți. Dar, nu-i așa?, stați liniștiți la locurile voastre. Măcar muriți în dulcele sunet al unor sirene „de tristă amintire”.
Lăsați naibii prostiile! Construiți spitale! Dotați serviciile de reacție rapidă cu ambulanțe. Pregătiți medici, că niciodată nu sunt prea mulți. Construiți adăposturi pentru populație. Pregătiți populația. Oferiți-i măcar o șansă să se poată descurca în situații grave. Faceți măcar toate astea. Și abia apoi scoateți de la naftalină niște sirene obosite. Că reducerea pierderilor umane în caz de conflict armat nu se face cu romanțe.