Larry L. Watts: „Cei dintâi vor fi cei din urmă”



Larry L. Watts: „Cei dintâi vor fi cei din urmă”
Larry L. Watts: „Cei dintâi vor fi cei din urmă”

„Cei dintâi vor fi cei din urmă”, continuarea volumului „Ferește-mă, Doamne, de prieteni”, se constituie într-un demers absolut necesar alistoriei recente a României ca „actor” pe scena internațională.
Și de această dată, Larry L. Watts ne oferă un studiu chintesențial, vital pentru a ne apropia de adevărul aflat în spatele uimitoarei apoteoze a regimului Ceaușescu și transformărilor survenite până în ajunul prăbușirii acestuia, incapabil de acomodare la o nouă conjunctură internațională.
Așa cum demonstrează uriașa documentație științifică prezentată, chiar dacă șoriceii pot constitui o provocare pentru elefanți, șansele lor de a se salva printre pachidermele agitate sunt infime.
Istoricul Larry L. Watts a deschis un capitol cu totul nou în istoriografia românească. Cărțile lui schimbă radical perspectivele solid statornicite privind raporturile dintre Blocul răsăritean și Republica Socialistă România. Autorul demonstrează convingător nevoia de a le reconsidera și a le regândi în ansamblul lor. Analiza, care îndeamnă la citit, dezvăluie capcanele multiple ale istoriei contemporane. În aceste vremuri de repetate apăsări asupra lumii cărților și societății românești, Editura RAO ne oferă o operă de substanță, o lucrare-reper pentru istoriografia noastră.
Sursa: www.libris.ro



Recomandări