Actrița americană Lara Flynn Boyle, cunoscută publicului grație rolului jucat în celebrul serial Twin Peaks, a devenit la 43 de ani una dintre victimele operațiilor estetice în exces.
Desemnată una dintre cele mai frumoase actrițe din anii ’90, când și-a câștigat celebritatea cu rolul Donnei Hayward din Twin Peaks, actrița americană este acum de nerecunoscut, scrie Daily Mail.
Lara Flynn Boyle, care a avut în 1999 o relație cu actorul Jack Nicholson, a fost surprinsă la cumpărături, duminică, în Westwood, California.
Fața actriței este foarte umflată, cel mai probabil din cauza operațiilor estetice suferite, la fel și buzele, din cauza injecțiilor cu botox în exces.
Într-un interviu acordat în 2002, când avea 32 de ani, Lara Flynn Boyle recunoaște că îi este frică de bătrânețe, dar spune că nu este adepta măsurilor drastice în privința aspectului fizic. „Știu că timpul nu mă avantajează. Sunt foarte puține roluri pentru femeile mai în vârstă. Ca să spun sincer, nu sunt deloc nerăbdătoare să îmbătrânesc. Cred că acum arăt foarte bine”, a mărturisit actrița.
Pe lângă rolul din Twin Peaks, actrița s-a remarcat în numeroase alte producții cinematografice sau de televiziune: Poltergeist III (1998), Wayne’s World (1992), Threesome (1994), Happiness (1998), Ally McBeal (1998-2002), Men in Black II (2002), The Practice (1997-2003), Huff (2004-2005), Life Is Hot in Cracktown (2009).
În 2013, actrița americană a apărut pe ecrane după o pauză de mai mulți ani, ea jucând rolul vrăjitoarei din producția „Hansel & Gretel Get Baked”.
Lara Flynn Boyle a avut o relație cu actorul Kyle MacLachlan, care a jucat rolul agentului FBI în Twin Peaks, precum și cu celebrul actor Jack Nicholson.
Actrița are două căsnicii la activ, prima cu John Patrick Dee III (1996-1998) și a doua cu Donald Ray Thomas II, un investitor în imobiliare, cu care s-a căsătorit în 2006.