Laptele de vacă, concurat tot mai serios pe piață de o serie de produse alternative (II)



Laptele de capră – Calorii: 124 per cutie – Grăsime: 7,8 grame per cutie
Pro – Este mai ușor de digerat decât laptele de vacă, pentru că moleculele de grăsime sunt mai mici. Acest detaliu ajută la evitarea simptomelor care apar în cazul intoleranței la laptele de vacă, precum balonare sau dureri abdominale. Proteinele pe care le conține ajută la formarea unui strat coagulant mai ușor în stomac, despre care nutriționiștii afirmă că favorizează digestia.
Contra – Laptele de capră are un gust ușor mai sărat. El conține și o substanță care se combină cu vitamina B12, împiedicând absorbția ei de către organism, putând conduce astfel la declanșarea anemiilor. Laptele de capră integral conține mai multe grăsimi saturate și mai multe calorii decât anumite varietăți de lapte de vacă. Laptele de capră nu este recomandat copiilor mai mici de un an și nu conține o balanță perfectă de nutrimente, precum cel de vacă.
Laptele de soia – Calorii: 72 per cutie – Grăsime: 4,8 grame per cutie
Pro – Laptele de soia este fabricat din boabe de soia înmuiate, coapte și uscate. El are un conținut caloric mai mic decât orice altă varietate de lapte și este aproape complet lipsit de grăsimi, deși oferă aceeași cantitate de nutrimente ca și laptele de vacă (inclusiv calciu și proteine). El conține și o substanță, denumită Geinstein, despre care se afirmă că are proprietăți anticancerigene. Este lipsit de lactoză și contribuie la scăderea nivelului colesterolului din sânge.
Contra: Boabele de soia au un gust destul de amar, iar din acest motiv, laptele de soia este puternic procesat pentru a masca această aromă neplăcută. Anumite varietăți conțin zahăr sau îndulcitori, făcând astfel necesară consultarea atentă a tabelului caloric afișat pe cutie.
Laptele de migdale – Calorii: 60 per cutie – Grăsime: 2,2 grame per cutie
Pro – Laptele de migdale este fabricat din migdale uscate, cărora li se adaugă zahăr și îndulcitori. El nu conține grăsimi saturate și nici lactoză, fiind una dintre varietățile de lapte cu cel mai scăzut aport caloric. Ca și laptele de soia, el reprezintă o alternativă vegetariană, care poate fi folosită în prepararea băuturilor și alimentelor.
Contra – Deși semințele de migdale reprezintă o bună sursă de proteine și de calciu, ele nu prezintă aceeași concentrație precum cele prezente în laptele de soia, de vacă sau de capră. Acest produs are nevoie să fie îmbunătățit în timpul procesului de fabricație cu diverse vitamine. Migdalele reprezintă adeseori doar al doilea sau al treilea ingredient din componența acestei varietăți de lapte, după apă și îndulcitori, iar produsul este mai dulce decât laptele obișnuit.
Laptele de oaie – Calorii: 198 per cutie – Grăsime:13,4 grame per cutie
Pro – Laptele de oaie conține de două ori mai multe minerale, precum calciu, fosfor, zinc și vitaminele din complexul B, decât cel de vacă. Ca și laptele de capră, moleculele lui de grăsime sunt mai mici, putând fi mai ușor digerate de organism. El este, totodată, o importantă sursă de iod, o substanță folositoare persoanelor cu afecțiuni tiroidiene.
Contra – Este de aproape două ori mai bogat în grăsimi decât laptele de vacă integral și conține mai multe calorii. Nu este recomandat persoanelor suferind de intoleranță la lactoză și nici bebelușilor.
Laptele natural nepasteurizat – Calorii: 132 per cutie – Grăsime: 7,8 grame per cutie
Pro – Despre laptele nepasteurizat, provenind direct de la vacă, s-a afirmat în trecut că prezintă numeroase calități terapeutice, folositoare în tratamentul împotriva unor maladii precum psoriasis, hipertensiune și boli intestinale. Adepții acestui produs susțin că pasteurizarea laptelui distruge nu doar bacteriile dăunătoare ci și pe cele folositoare – inclusiv un agent probiotic denumit „lactobacillus acidophilus” – care ajută la prevenirea unor maladii. El are o acțiune reductoare și în cazul unor vitamine prezente în exces.
Contra – Deși nu există dovezi categorice, Food Standards Agency susține că laptele nepasteurizat conține „agenți patogeni care produc boli” – în general bacterii – care îi fac pe oameni să se expună mai mult în fața riscului de apariție a unor infecții. Laptele nepasteurizat nu este recomandat copiilor, femeilor însărcinate și persoanelor în vârstă.
Laptele de ovăz – Calorii: 70 per cutie – Grăsime: 1,4 grame per cutie
Pro – Laptele de ovăz este cunoscut pentru faptul că scade concentrația de colesterol și asigură un nivel energetic ridicat. Varietățile prezente în comerțul britanic, precum Oatly, fabricat din lichidul provenind în urma înmuierii boabelor de ovăz în apă, prezintă efecte benefice similare. Laptele de ovăz este bogat în fibre solubile, utile în prevenirea unor afecțiuni precum constipația.
Contra – Nu toate varietățile de pe piață sunt îmbogățite cu vitaminele prezente în laptele de vacă. Acest produs are un gust distinct amărui, iar din acest motiv, este indicat folosirea lui ca ingredient în prepararea altor produse alimentare.
Laptele de bivoliță – Calorii: 220 per cutie – Grăsime: 16 grame per cutie
Pro – Deși conține lactoză, multe persoane care suferă de intoleranță la laptele de vacă consideră că laptele de bivoliță reprezintă o alternativă viabilă. El conține cu aproximativ 10% mai multe proteine decât laptele de vacă și mai mult calciu și fier, elemente esențiale pentru întărirea oaselor și pentru raportul energetic al organismului. Oamenii de știință încearcă de câțiva ani să modifice conținutul ridicat în proteine al laptelui de bivoliță, pentru a obține o concentrație similară cu cea din laptele matern uman, care prezintă caracteristici anticanceroase.
Contra – Laptele de bivoliță conține la fel de multă grăsime ca și laptele de vacă integral.
Laptele de orez – Calorii: 110 per cutie – Grăsime: 2,4 grame per cutie
Pro – Fabricat din apă filtrată, orez brun organic și sare de mare, laptele de orez este recomandat persoanelor care suferă de intoleranță la lactoză și la laptele de vacă. El conține de două ori mai multe vitamine decât laptele de vacă, dar mai puține grăsimi decât laptele de soia degresat prezent pe piață. Este bogat în fibre care ajută la scăderea colesterolului și la menținerea zahărului din sânge în concentrații optime.
Contra – Este îmbogățit cu zahăr, fiind mai dulce decât multe dintre produsele lactate actuale, iar gustul său este obținut pe cale artificială.