Lanțul tăcerii

Spuneam, în urmă cu câteva săptămâni, că liniștea pe care o arborează președintele Traian Băsescu este surprinzătoare și suspectă în același timp.
Cunoscut ca un navigator specializat în apele tulburi ale politicii românești președintele a adoptat o atitudine neutră, rezervată, la tot ceea ce era subiect politic de interes public. Revenirea lui Adrian Năstase în conducerea PSD, alegerea propriei sale fiice în fotoliul de secretar general al OTPD-L, scandalul legat de proclamarea unilaterală a independenței Kosovo, l-au lăsat rece pe cel care s-a autointitulat în alegerile din 2004 promotor al axei Washington – Londra – București.
Mai spuneam că președintele actual al României pregătește ceva, un scandal de proporții, care să îi permită, din nou, să fixeze el însuși agenda publică, ca de atâtea ori în trecut.
Și iată că, după o așteptare de câteva zile bune, scandalul a apărut. Fără intermediari în rochițe frez și cu cosițe blonde și fără a fi atacată persoana primului ministru. Deocamdată. De data asta, președintele a ieșit, el însuși, cu pieptul dezgolit, la bătaie, apărând în esență un scop nobil, încercând să își protejeze propria familie în fața așa numiților euro-tonomați din presa românească.
La prima vedere, este un gest omenesc, de înțeles, însă, dacă stăm să analizăm mai în detaliu, presa liberă de ascultare cotrocenească (scuzați termenul) nu a făcut altceva decât să speculeze anumite greșeli făcute de fata președintelui, devenită de mult timp persoană publică și anumite aspecte financiare, mai mult sau mai puțin stranii, din trecutul neprezidențial al lui Traian Băsescu.
Dar cel mai de neînțeles, cel puțin pentru mine, este momentul în care șeful statului a hotărât să dea în clocot. După o perioadă în care părea cu adevărat preocupat de problemele națiunii, după succesele (și nu succesurile) înregistrate în domeniul educației prin semnarea vestitului Pact, prin grija părintească față de statutul de integralitate al statului român (a se vedea vizita în așa numitul Ținut Secuiesc în urmă cu două săptămâni) și, nu în ultimul rând, prin poziția calmă, conciliantă pe care Băsescu a avut-o de două ori la rând față de premierul Călin Popescu Tăriceau. Prima dată la investirea noului ministru al justiției, al cărui nume nu l-am reținut și nici nu mă obosesc să îl caut pe Internet și a doua oară, la Bruxelles, cu ocazia summit-ului european de primăvară, cu doar câteva ore înainte de scandalul euro-tonomatelor din presa românească.
Care a fost motivul pentru care Băsescu s-a rățoit la trusturile de presă și la jurnaliști ? Greu de spus, însă putem specula, iar cea mai probabilă motivație o reprezintă scăderea din sondaje, atât a domniei sale, cât și a partidului pe care l-a nășit, PD-L.
O altă părere personală este aceea că furtuna abia a început, președintele caută în continuare motive pentru a se putea lansa în campania electorală și cred, din păcate, că prin ceea ce face reușește să ia din nou fața politică a momentului, pentru simplul motiv că nu există o alternativă la poziția de președinte al României. Traian Băsescu știe bine lucrul acesta, supralicitează în relația sa cu poporul și respectă cu sfințenie temele de campanie din zona populistă, trecând de la sloganul poporul contra corupților și a parlamentului, la poporul contra jurnaliștilor. Dându-se din nou victimă a sistemului ticăloșit, Traian Băsescu cerșește simpatia poporului, aducându-și pentru prima oară familia în bătaia puștii. Semn că zilele lui de președinte sunt deja numărate.