Lanțul ispășirilor

În majoritatea cazurilor, atunci când ni se întâmplă o nenorocire la care nu ne-am așteptat, gândim că aceasta este un răspuns la vreo greșeală sau păcat al nostru. Și nu greșim deloc. Așa este. Dreptatea este o lege de care nu scapă nimeni. Iar împlinirea ei se petrece fie aici pe pământ, fie dincolo în veșnicie. Și e mai bine când se întâmplă aici, spre ispășire și îndreptare, decât în eternitate, unde este spre pedeapsă fără chip de scăpare.
Un tânăr voia să se căsătorească, dar viitoarea soție i-a spus: „Nu vin după tine dacă nu scapi de tatăl tău. Fă-l să plece. Nu pot locui în aceeași casă cu tatăl tău”. Tânărul o iubea. S-a dus la tatăl său și i-a spus: „Tată, trebuie să-mi trăiesc și eu viața pe pământ și iată, viitoare mea soție nu vrea să trăiască în aceeași casă cu tine. Îmi cere să te scot din casă, să te fac să pleci. Ce să fac? Sfătuiește-mă. Trebuie să pleci. Dar cum s-o fac? Te iubesc și pe tine”.
Tatăl l-a înțeles pe loc și i-a zis: „Voi pleca eu singur, dar am o singură rugăminte către tine”. „Care?” a întrebat fiul. „Nu cine știe ce, i-a spus tatăl. Să mă conduci, după ce vom ieși din sat, până în vârful dealului, la un anume copac, pe care ți-l voi arăta eu.” Tânărului i s-a părut prea ușoară rugămintea tatălui.
Și-a luat bătrânul cele de trebuință și au plecat. Ajunși la copacul cu pricina, tânărul a vrut să știe: „De ce ai vrut să te aduc până aici, tată?”
Bătrânul i-a răspuns: „Pentru că tot până la copacul acesta l-am condus și eu pe tatăl meu, într-o împrejurare asemănătoare. Ceea ce faci tu acum nu e decât fapta mea întoarsă către mine. De aceea am și acceptat să plec. Primesc ceea ce merit!”
Auzind acestea, tânărul și-a venit întru ale sale și s-a întors cu tatăl său înapoi la casa lor. Așa s-a sfârșit lanțul ispășirilor.
(Augustin PĂUNOIU, sursa: Ziarul Lumina)