Contribuții

Lansări de publicații ale Facultății de Litere și Științe ale Comunicării

Lansări de publicații ale Facultății de Litere și Științe ale Comunicării
Lansări de publicații ale Facultății de Litere și Științe ale Comunicării

Cu ocazia aniversării a 28 de ani de la înființarea Universității “Ștefan cel Mare” și a 55 de ani de existență a instituției, Facultatea de Litere și Științe ale Comunicării a lansat o serie de publicații academice, la realizarea cărora și-au adus contribuția profesori și studenți ai universității sucevene.
Astfel, conf. univ. dr. Luminița Elena Turcu, decanul Facultății de Litere și Științe ale Comunicării, a prezentat volumul „Romanian Literature as World Literature”, publicat la Editura Boomsbury Academic New York și apărut în februarie 2018, care se bucură de contribuția profesorilor universitari Mircea A. Diaconu și Ovidiu Moraru, în calitate de autori, precum și a lectorului universitar dr. Nicoleta Loredana Moroșan, în calitate de traducător.
Ultimele numere ale revistelor universitare sucevene „Meridian critic”, „Atelier de traduction” și „ANADISS” (revistă de analiza discursului), publicate la Editura Universității din Suceava, au fost lansate cu această ocazie de redactorii responsabili, conf. univ. dr. Evelina Graur, prof. univ. dr. Albumița Muguraș Constantinescu, respectiv prof. univ. dr. Sanda-Maria Ardeleanu.
Numărul mare de baze de date internaționale în care sunt înscrise aceste reviste și larga lor difuzare în țară și străinătate constituie doar două dintre argumentele ce atestă calitatea acestor publicații ca rod al muncii de cercetare în domeniul Filologie desfășurată la Suceava.
Un eveniment în cadrul acestui moment de carte și reviste academice l-a constituit, fără îndoială, prezentarea de către prof. univ. dr. Elena Brândușa Steiciuc a volumului colectiv „Bibliografie franco-română” (ediție bilingvă franco-română) de Georges Bengesco, apărut în colecția “Intelectuali români de expresie franceză”, la casa Editorială “Demiurg” din Iași, în decembrie 2017. Volumul conține texte în traducerea unor masteranzi de la masteratul internațional francofon cu diploma dublă “Teoria și practica traducerii”, Suceava – Chișinău (Emima Andrei, Florentina Andrioaia, Elena Chițu, Irina Devderea, Andreea Escaru, Liliana Lupașcu, Mihaela Răileanu, Cristina Runcan, Alexandra Sfichi, Elena Sfichi), sub coordonarea prof. univ. dr. Elena Brândușa Steiciuc.
Menționăm că la festivitatea oficială închinată aniversării Universității din Suceava a fost prezentă o delegație formată din cinci absolvente și două studente masterande la masteratul menționat, însoțite de lector univ. dr. Ina Sîtnic, de la Universitatea de Stat din Moldova. Cu acest prilej s-au înmânat diplomele de absolvire emise de Ministerul Educației din România, diplomele din Republica Moldova fiind decernate la deschiderea anului universitar 2017-2018.

Lansări de publicații ale Facultății de Litere și Științe ale Comunicării
Lansări de publicații ale Facultății de Litere și Științe ale Comunicării
Lansări de publicații ale Facultății de Litere și Științe ale Comunicării
Lansări de publicații ale Facultății de Litere și Științe ale Comunicării
Lansări de publicații ale Facultății de Litere și Științe ale Comunicării
Lansări de publicații ale Facultății de Litere și Științe ale Comunicării

Recomandări

Simpozionul Național de Studii Canonice „Tradiție și actualitate: Studiul Sfintelor Canoane în Ortodoxia românească în cei 100 de ani de Patriarhat (1925-2025)”

Prof. Isabel Vintilă face parte din grupul de lucru care pregătește noile programe școlare la Limba și literatura română pentru liceu

Burse anuale de până la 10.000 de lei fiecare, pentru studenții USV din județele Suceava și Neamț, afectați de inundații

S-a stins profesorul universitar Gheorghe Gutt, personalitate marcantă a mediului academic și științific românesc