Primăvara cărților

Lansări de carte bucovineană, la LIBREX

Lansări de carte bucovineană, la LIBREX
Lansări de carte bucovineană, la LIBREX

Scriitoarea bucovineană Cătălina Orșivschi, care face parte din Cenaclul „Nectarie” Vama-Bucovina, cenaclu care editează revista de istorie, literatură și umor „Surâsul Bucovinei” și este unul dintre organizatorii Festivalului Internațional de Literatură Satirico-Umoristică „Umor fără frontiere în Țara de Sus”, se află pe agenda lansărilor de carte din cadrul celei de-a XXII- a ediții a Târgului de Carte LIBREX, care se va desfășura, în perioada 12 – 16 martie, la Iași.
Cătălina Orșivschi va lansa, în cadrul „Primăverii cărților” de la Palas Mall – Agora Ex Libris, duminică, 16 martie, în intervalul orar 10.30 – 11.25, o carte de epigrame („Zâmbete răzlețe”) și două cărți de poezie pentru copii („Alfabetul” și „Glasul copilăriei”). Prezintă: Vasile Larco, membru al Uniunii Scriitorilor și al Uniunii Epigramiștilor din România, și Elena Leonte, expert european în infodocumentare. Moderator: Ioan Mugurel Sasu, membru al Ligii Scriitorilor Bucovineni.

Recomandări

Scriitorul Dumitru M. Vintilă își lansează volumul „Bibi și Socrates”, vineri, la Muzeul Național al Bucovinei

Ovidiu Vintilă a primit premiul „Cartea Reprezentanței Suceava” din partea Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Iași, pentru volumul „Maki Haku”

Poetul și eseistul Ovidiu Vintilă și-a lansat cel mai recent volum, „Valiza de lemn”, la Târgul de Carte Gaudeamus