Data de 28 octombrie are o semnificație tristă pentru cultura fălticeneană, pentru că în urmă cu 11 ani, maestrul Ion Irimescu a trecut la veșnicie. Anul acesta maestrul a fost pomenit într-un mod cu totul aparte, care a adus în memoria celor prezenți unul din cele mai dragi locuri ale marelui sculptor român, Mănăstirea Voroneț. Lansarea volumului „Sfânta Mănăstire Voroneț, un sfert de veac de la reînființare”, la Muzeul de Artă „Ion Irimescu” din Fălticeni a fost un dar binecuvântat pentru fălticeneni și nu numai.
Maestrul Ion Irimescu vizita deseori Mănăstirea Voroneț, o aprecia ca fiind unul dintre cele mai importante edificii culturale și spirituale din țară și întotdeauna povestea cu plăcere despre vizitele de la acest lăcaș de cult.
Despre volumul apărut la Editura Doxologia din Iași, cu binecuvântarea Înalt Prea Sfințitului Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, și îngrijit de monahia dr. Gabriela Platon și conf. univ. dr. Carmen Cornelia Balan a vorbit scriitoarea Doina Cernica, conf. univ. dr. Dan Dascălu, monahia Elena Simionovici și prof. Marius Dăscălescu.
Maestrul Ion Irimescu, un prieten apropiat al Voronețului
Scriitoarea Doina Cernica s-a referit la anii trecuți de la plecarea dintre noi a maestrului Ion Irimescu, la sfertul de veac trecut de la reînființarea Mănăstirii Voroneț „într-o formulă nouă, feminină, o noutate absolută la Voroneț, pentru că toate obștile care au precedat-o până la desființarea de către Imperiul Austro-Ungar au fost de călugări” și la cei peste 40 de ani scurși de la înființarea Muzeului Ion Irimescu.
Monahia Gabriela Platon, a retrăit emoțiile pe care le-a avut în urmă cu mulți ani, atunci când s-a întâlnit pentru prima oară cu fălticenenii la aniversarea maestrului Ion Irimescu. Totodată a descris cât de impresionant era momentul când maestrul Ion Irimescu venea și se așeza pe un scaun în fața „Judecății de apoi” și cerea explicații. Monahia a dat citire unei însemnări a maestrului Ion Irimescu în „Cartea de aur” a Mănăstirii Voroneț, pe 5 august 1995: „Mulțumesc Domnului că am avut fericita ocazie să revizitez acest sfânt lăcaș, păstrător de sfinte relicve culturale ale trecutului neamului nostru românesc. De asemenea, mulțumim maicii starețe Irina pentru calda și plăcuta primire ce mi-au făcut-o mie, soției mele Eugenia, precum și întregului grup de prieteni care m-a însoțit”.
Și monahia Elena Simionovici a readus în memoria celor prezenți vizitele dese ale lui Ion Irimescu la Voroneț.
„Dacă tot suntem la gând pentru maestrul Irimescu, voi porni de la faptul că oamenii își aleg locul. El a ales Fălticeni, a ales să i se cânte slujba de pomenire la Fălticeni în graiul neamului nostru. Putea să vândă lucrările, să fie miliardar, dar a lăsat acestei obști a fălticenilor această comoară, Muzeul Irimescu. Când venea la Voroneț mă dădeam deoparte. Ce să-i povestesc eu maestrului Ion Irimescu… Mă uitam la el și îi vedeam chipul atins de aripa geniului. Era geniul care recunoștea genialitatea anonimilor de la Voroneț. Numele lor sunt scrise în ceruri dar maestrul se lumina și se bucura de prezența lor”, a povestit monahia Elena Simionovici.
Voronețul, o perlă a monahismului românesc
Conferențiarul universitar Dan Dascălu a scos în evidență faptul că volumul „Sfânta Mănăstire Voroneț, un sfert de veac de la reînființare” este o carte extraordinară și cu toate că „apare ca o comemorare la 25 de ani de la reînființarea mănăstirii, nu este deloc o carte plicticoasă, nu este o carte care se citește greu, este o carte vie, este o carte care vorbește despre o minune. Este o carte despre o minune, pentru că ceea ce s-a întâmplat în ultimii 25 de ani la Voroneț este o minune. Nu numai faptul că după 200 de ani s-a reînființat Mănăstirea, nu numai pentru că ceea ce înseamnă Voronețul, această Capelă Sixtină a Estului a fost readusă la viață, a fost reintrodusă în circuitul cultural și cunoscută în țară și în lume, ci și pentru că s-au schimbat multe la Voroneț. A fost restaurată pictură, a apărut corpul de chilii, a apărut un muzeu și o bibliotecă care vor fi în curând inaugurate, un nou Paraclis și așa mai departe. Mai mult decât atât, la Voroneț trăiesc niște oameni minunați. Sunt preacucernicile monahii formate, îndrumate, ocrotite de măicuța stareță Irina Pântescu. Sunt cele care au învățat acolo bucuria slujirii, sunt cele care au făcut din Voroneț un centru cultural pentru că, trebuie să știți că la Voronoeț, măicuța Irina a trimis monahiile aflate în mănăstire să învețe. Unele și-au luat doctoratul, altele au făcut tot felul de școli universitare, nivelul intelectual fiind foarte ridicat. La Voroneț se scriu cărți, măicuța Elena, maica Gabriela producând cărți foarte importante din punct de vedere științific. La Voroneț se pictează. Voronețul are legături ecumenice cu mănăstiri nu numai din România. Voronețul este o perlă a monahismului românesc. Ori cartea aceasta vorbește despre cum s-a ajuns aici și este important să afle toată lumea”, a precizat Dan Dascălu.
O carte scrisă cu echilibru și cu alegerea a ceea ce este frumos și valoros
Monahia Elena Simionovici a vorbit despre cei 25 de ani de stăreție rodnică a Maicii Stavrofore Irina Pântescu, o mică parte dintre momentele importante fiind descrise și în „Sfânta Mănăstire Voroneț, un sfert de veac de la reînființare”.
„Cartea aceasta este scrisă cu dreaptă măsură, cu echilibru, cu alegerea a ceea ce este frumos și valoros și pus totul cu dreaptă judecată. Cine va citi, va vedea și va alege și va pune în cumpănă ce a însemnat și ce înseamnă pentru noi stăreția celor 25 de ani a măicuței starețe Irina Pântescu. Ne-a învățat cu cuvântul, dar ne-a învățat mai ales cu fapta. Măicuța stareță a învățat făcând și ne-a învățat pe toate bucuria slujirii lui Dumnezeu în biserică, slujirii oamenilor, celor care vin la noi cu dragoste și cu dăruire, generozitate și deschidere, ne-a învățat să ne îngrijim de cele ale trupului cu dreaptă și egală măsură. În același timp înțeleaptă dar și pragmatică, a știut să chivernisească și tot ceea ce s-a făcut la Voroneț s-a făcut prin osteneala obștii noastre și prin dărnicia celor care au ajuns la noi. Măicuța noastră stareță este ca o făclie pentru noi.
Cartea aceasta este a ierarhilor, a profesorilor universitari, a scriitorilor, a jurnaliștilor, a medicilor, a cercetătorilor, pentru că partea de rezistență a cărții, dincolo de evocare și slăvire este partea științifică care dă valoare, a arheologilor, a restauratorilor, a arhitecților. Cartea aceasta este o comoară și minunea despre care vorbea profesorul Dan Dascălu este această carte, pe care, dacă veți avea răgazul să o răsfoiți veți gândi la fel ca noi”, a spus Monahia Elena Simionovici.
Spiritul de dreptate, de adevăr și de credință domină Voronețul
Stavrofora Irina Pântescu, stareța Mănăstirii Voroneț, s-a adresat deopotrivă onoratei asistențe și dragilor săi copii, pentru că, așa cum a subliniat ea, „a fi stareță înseamnă a fi mamă pentru măicuțele din mănăstire”, a scos în evidență faptul că tot ceea ce s-a realizat la Voroneț “a fost făcut împreună cu acest mănunchi de maici și împreună ne rugăm, nădăjduim ca împreună să fim și dincolo, în împărăția veșnică”.
„Se răsucește Măria Sa Ștefan cel Mare și Sfânt și toți domnitorii noștri care au apărat acest pământ cu sabia, cu sulița și arcul de năvălirea hoardelor barbare și de cei de-ai casei, creștini care ne-au lovit. Și totuși au rezistat pentru că au avut cele două aripi: credința în Dumnezeu și dragostea de acest pământ, dragostea de această țară.
Am fost întrebată de ce nu cerem fonduri europene. Și am spus: se răsucește Măria Sa Ștefan în mormânt pentru că el ne-a lăsat ce ne-a lăsat și noi nu suntem în stare să păstrăm, să continuăm și să lăsăm urmașilor noștri. Mi-au replicat că aceștia sunt bani cu care noi cotizăm. E adevărat, dar să mergem la Luceafărul poeziei românești, care în Scrisoarea a III –a spune că: «Împărați pe care lumea nu putea să-i mai încapă/Au venit și-n țara noastră de-au cerut pământ și apă/Și nu voi ca să mă laud, nici că voi să te-nspăimânt,/ Cum veniră, se făcură toți o apă ș-un pământ»…Iată, spiritul nostru de dreptate, de adevăr și de credință. Nu e mândrie, este demnitatea noastră de a fi români, de a fi drepți, de a nu ne închina în fața celor care pe de o parte zic că sunt cu noi, dar de fapt dau cu o mână și iau mai mult. Să ne păstrăm demnitatea noastră de români, să ne păstrăm demnitatea noastră de creștini și să mergem în continuare. Nu eu am refăcut, ci împreună cu ceilalți, cu ajutorul dat de toți cei care iubesc Voronețul, iubesc frumosul, iubesc arta. Au făcut lucrul acesta de bună voie, nimeni nu i-a tras de mânecă. Mulțumesc Bunului Dumnezeu că s-a realizat ceva și lucrul acesta a fost posibil pentru că există un singur cont, cel al mănăstirii care câteodată este aproape gol, câteodată se mai umple, dar care niciodată nu este zero pentru că are grijă cel care a hotărât să se reînființeze Voronețul, Înalt Prea Sfințitul Pimen, să se dăruiască și ceea ce are nevoie. Voronețul este cel care trebuie să predomine. Eu sunt un om, astăzi sunt, mâine s-ar putea să nu mai fiu”, a fost îndemnul la demnitate al Stavroforei Irina Pântescu.
Spiritul patriotic al Voronețului s-a simțit și în interpretarea de excepție a corului mănăstirii care a încheiat dubla manifestare culturală de la Fălticeni.
