Editura Trei și Librăria Cărturești Suceava (din incinta Iulius Mall) invită publicul sâmbătă, 31 octombrie, la ora 11:00, la lansarea romanului „Dracul și mumia”, de Stelian Tănase.
Cartea este un policier clasic și un roman de aventuri scris după toate regulile, dar mai ales un roman oniric, o parodie macabră și adesea cinică. Este o pastișă scrisă cu o rară strălucire a stilului. Imaginația autorului lucrează în paginile acestei cărți la turație maximă pentru a oferi cititorului unul dintre cele mai surprinzătoare romane din literatura contemporană. Este, dincolo de orice comedie neagră, un imens hohot de râs pe seama „uitatului secol XX“. Sarcasmul autorului nu se oprește în fața nici unei statui sau prejudecăți. O mitologie întreagă (Kafka, Lenin, Brecht, Freud, Tzara etc.) este demontată cu precizie de ceasornicar. Ce este „Dracul și mumia”? Un roman care nu te lasă să dormi.
Alături de scriitorul, eseistul, istoricul, politologul, publicistul, scenaristul, regizorul, realizatorul de televiziune și analistul politic Stelian Tănase se va afla conf. univ. dr. Aurel Buzincu.





