COMUNICAT DE PRESĂ

Lansarea proiectului „Dezvoltarea unei unități de producție tâmplărie metalică și accesorii”

Lansarea proiectului „Dezvoltarea unei unități de producție tâmplărie metalică și accesorii”
Lansarea proiectului „Dezvoltarea unei unități de producție tâmplărie metalică și accesorii”

S.C. INA FERESTRE S.R.L., în calitate de Beneficiar, implementează proiectul „Dezvoltarea unei unități de producție tâmplărie metalică și accesorii”, cod MySMIS 134480, finanțat prin Programul Operațional Regional 2014-2020, Axa Prioritară 2 – Îmbunătățirea competitivității întreprinderilor mici și mijlocii, Prioritatea de investiții 2.1. – Promovarea spiritului antreprenorial, în special prin facilitarea exploatării economice a ideilor noi și prin încurajarea creării de noi întreprinderi, inclusiv prin incubatoare de afaceri
Contractul de finanțare a fost încheiat cu Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, în calitate de Autoritate de Management și cu Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord – Est, în calitate de Organism Intermediar.
Obiectivul general al proiectului este creșterea competitivității INA FERESTRE S.R.L. prin înființarea unei unități de fabricare a ușilor și ferestrelor de metal moderne și performante. Investiția va contribui la diversificarea și extinderea activității firmei prin realizarea de activități cu o valoare adăugată ridicată, ceea ce va permite accesarea de noi segmente de piață, precum și dezvoltarea industriei de la nivelul regiunii de Nord-Est. Aceste aspecte cumulate vor avea o influență pozitivă asupra mediului de afaceri prin facilitarea accesului la tehnologii moderne, crearea de locuri de munca ceea ce va susține diminuarea disparităților de natura economică dintre Regiunea de Nord-Est și celelalte regiuni ale României.
Valoarea totală a proiectului este de 1.510.488,69 lei, din care valoarea sumei nerambursabile este de 950.340,00 lei.
Durata de implementare a proiectului este de 46 luni: de la data 01.07.2019 până la data 30.04.2023
Informații suplimentare se pot obține la:DONISAN IONUȚ-CĂTĂLIN, Administrator
Telefon: 0743 555 000, e-mail: contact@inaferestre.ro
Investim în viitorul tău! Proiect cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operațional Regional 2014-2020
Conținutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziția oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României

Recomandări

Digitalizarea activității societății COZONAC BUJOR SRL prin achiziția de active corporale și necorporale

Compania AnimaWings și președintele CJ, Gheorghe Șoldan, au anunțat noi zboruri directe București – Suceava începând din această toamnă

Conducerea companiei AnimaWings și președintele Consiliului Județean, Gheorghe Șoldan, au anunțat zboruri noi de la Suceava la București și retur
Conducerea companiei AnimaWings și președintele Consiliului Județean, Gheorghe Șoldan, au anunțat zboruri noi de la Suceava la București și retur

Proiecte de peste 90 de milioane de euro depuse pentru gestionarea durabilă a fondului forestier național – cele mai multe la Suceava

Proiecte de peste 90 de milioane de euro depuse pentru gestionarea durabilă a fondului forestier național – cele mai multe la Suceava