Lansarea cărții „Urme pe oglinda apei”



„Urme pe oglinda apei”
„Urme pe oglinda apei”

La Librăria Cărturești din Iulius Mall Suceava va avea loc joi, 25 septembrie, la ora 19:00, lansarea romanului „Urme pe oglinda apei”, volumul I, cu subtitlul „Să mori făcând orice să scapi din comunism”, și volumul II, cu subtitlul „Banii securității”, semnat de autorul Constantin Costache. Prezintă președinta Federației Patronale a Întreprinderilor Mici și Mijlocii (IMM) Suceava, Liliana Agheorghicesei, scriitorul și editorul Ovidiu Dunăreanu, scriitorul Constantin Costache, autorul cărții, cu participarea specială a graficianului Mihai Pânzaru – PIM. În comunicatul trimis de reprezentanții Librăriei Cărturești, gazda evenimentului, sunt strecurate câteva date despre cartea care va fi lansată, pentru a-l incita pe cititor: „Desfășurarea evenimentelor din societate poate fi văzută în mod diferit, în funcție de poziția socio-profesională în care se află receptorul. Dacă receptorul este un marinar aflat, fără voia lui, în vâltoarea unor evenimente din care singura lui șansă de a ieși viu este de a scoate la lumină adevărul, într-o societate bazată pe minciună și dezinformare, lucrurile pot părea cu totul altfel decât par, în mod uzual, oamenilor trăitori pe uscat. Când asta se îmbină cu aventura petrecută pe mari și peste mări, rezultatul nu poate fi decât o carte captivantă, care te ține cu sufletul la gură, de la prima la ultima pagina. Și dacă vei aștepta cu nerăbdare volumul III, ca să poți întregii tabloul mării și societății în care se desfășoară acțiunea și să afli ce s-a întâmplat cu banii securității, înseamnă că bucuria de a le citi va fi mai mare”.



Recomandări